Jurma: Miracolul din valul 2 se repetă în valul 4. Imediat după discursul în care președintele își exprima îngrijorarea, mortalitatea a scăzut miraculos

Cercetătorul Octavian Jurma remarcă faptul că „miracolul din valul 2 se repetă în valul 4” în România, astfel că imediat după discursul în care președintele își exprima îngrijorarea față de evoluția pandemiei, mortalitatea a scăzut miraculos. Octavian Jurma afirmă că, probabil, „în săptămânile trecute s-au înregistrat cu până la 50% mai multe decese decât s-au raportat oficial”.

Octavian Jurma a scris pe pagina sa de Facebook că mortalitatea, adică numărul de decese raportat la numărul de cazuri de COVID, a scăzut în lunile octombrie și noiembrie la jumătate față de august și septembrie, când erau mult mai puține infectări.

„Imediat dupa discursul Presedintelui, mortalitatea la 14 zile a scazut sub mortalitatea medie din pandemie in ciuda faptului ca am avut recordul de decese din pandemie (mortalitatea rezulta din raportarea deceselor la cazuri). De altfel discursul Presedintelui a avut un efect miraculos de pozitiv asupra tuturor indicatorilor din valul 4-Delta. Pacat ca s-a ingrijorat doar la 18,000 de cazuri pe zi. Daca se ingrijora la 3,000 de cazuri pe zi poate evitam dezastrul din valul 4. Se repeta un fenomen care s-a mai vazut si in valul 2 (vezi al doilea grafic), cand brusc numarul de decese a inceput sa scada miraculos dupa discursul Presedintelui, in ciuda faptului ca situatia din spitale era catastrofala, ca sa aflam peste 6 luni ca de fapt numarul inregistrat de decese a fost cu peste 3,500 mai mare decat cel raportat. Evident aceasta coincidenta nu inseamna cauzalitate, daca Presedintele ar avea puteri supranaturale sunt convins ca le-ar folosi la debutul valului nu dupa varful valului si ar fi salvat zeci de mii de vieti”, afirmă Octavian Jurma.

Acesta subliniază că este normal ca numărul de decese să scadă, odată ce scad și infectările, dar nu și mortalitatea, care reprezintă numărul de decese raportat la numărul de cazuri. De obicei, mortalitatea scade atunci când începe un val, pentru că mai întâi cresc infectările.

Este deci mult mai probabil ca in saptamanile trecute s-au inregistrat cu pana la 50% mai multe decese decat s-au raportat oficial. Vom afla insa adevarul abia peste doua luni. Pentru moment trebuie sa credem in miracole cu iz de sulf politic si dorinta institutionala de conformare cu asteptarile conducatorilor politici”, afirmă el.

„Aceste miracole sunt din pacate iluzii de scurta durata. Odata de adevarul iese la iveala vom afla fie ca «a fost o greseala de calculator», fie ca «a fost o greseala omeneasca fireasca, nu poate fi nimeni de vina»”, subliniază Octavian Jurma.

Octavian Jurma remarcă și faptul că multe primării se pregătesc de târgurile de Crăciun, anticipând o eventuală ridicare a restricțiilor și poate chiar anunțul că „Pandemia practic s-a terminat”.

Postarea integrală a lui Octavian Jurma:

Miracolul din valul 2 se repeta si in valul 4. Imediat dupa discursul in care Presedintele isi exprima ingrijorarea pentru evolutia pandemiei in Romania, mortalitatea scade miraculos.
Astfel mortalitatea in Romania a scazut in octombrie si noiembrie 2021 la jumatate fata de august si septembrie 2021 cand avem mult mai putin cazuri si o situatie mult mai buna spitale.
De asemenea numarul de decese e in cadere libera si a ajuns la nivele pe care le asteptam abia peste 2 saptamani.
Ce se intampla?
———————-
In imagine avem doua grafice care ilustreaza doua miracole pandemice care apar in Romania cand numarul de decese ajunge la un nivel incorect politic.
===================
1. In primul grafic avem mortalitatea mobila la 14 zile (CFR-14)*
Asa cum se vede pe masura ce numarul de internari in spitale si la ATI creste, mortalitatea scade in Romania. Acest grafic demonstreaza ca in Romania in mod miraculos mor mai putini oameni cand spitalele sunt strivite de numarul de cazuri, cum a fost octombrie si inca este noiembrie, decat in lunile august si septembrie cu o situatie mult mai buna in spitale si mai mult putine cazuri noi.
De fapt imediat dupa discursul Presedintelui, mortalitatea la 14 zile a scazut sub mortalitatea medie din pandemie in ciuda faptului ca am avut recordul de decese din pandemie (mortalitatea rezulta din raportarea deceselor la cazuri).
De altfel discursul Presedintelui a avut un efect miraculos de pozitiv asupra tuturor indicatorilor din valul 4-Delta. Pacat ca s-a ingrijorat doar la 18,000 de cazuri pe zi. Daca se ingrijora la 3,000 de cazuri pe zi poate evitam dezastrul din valul 4.
Se repeta un fenomen care s-a mai vazut si in valul 2 (vezi al doilea grafic), cand brusc numarul de decese a inceput sa scada miraculos dupa discursul Presedintelui, in ciuda faptului ca situatia din spitale era catastrofala, ca sa aflam peste 6 luni ca de fapt numarul inregistrat de decese a fost cu peste 3,500 mai mare decat cel raportat.
Evident aceasta coincidenta nu inseamna cauzalitate, daca Presedintele ar avea puteri supranaturale sunt convins ca le-ar folosi la debutul valului nu dupa varful valului si ar fi salvat zeci de mii de vieti.
Este normal ca numarul de decese sa inceapa sa scada in aceasta perioada pentru ca suntem la doua saptamani dupa varful de cazuri, insa nu si mortalitatea.
Mortalitatea scade in faza ascendenta (cand numarul de cazuri creste mai repede decat numarul de decese) si creste in faza descendenta (cand numarul de cazuri scade mai repede decat numarul de decese).
Este exclus ca in Romania sa moara in mod miraculos un procent mai mic dintre cei infectati cand situatia epidemiologica este dezastruoasa, decat mureau atunci cand situatia era relativ stabila.
Este deci mult mai probabil ca in saptamanile trecute s-au inregistrat cu pana la 50% mai multe decese decat s-au raportat oficial. Vom afla insa adevarul abia peste doua luni. Pentru moment trebuie sa credem in miracole cu iz de sulf politic si dorinta institutionala de conformare cu asteptarile conducatorilor politici.
===================
2. In al doilea grafic avem curba deceselor raportate oficial (negru – suma mobila la 7 zile) si a prognozei (gri punctat). Curba deceselor in randul celor nevaccinati este in verde (prognoza = verde punctat) iar in randul celor vaccinati este in albastru (prognoza = albastru punctat).
Vedem cum tot in luna octombrie, curba deceselor incepe sa sovaie si sa faca „un pas inainte si doi inapoi” reflectand scaderea miraculoasa a mortalitatii dupa care are o cadere prematura si aproape verticala.
Este exclus ca in Romania curba deceselor sa fie mai ingusta si mai abrupta decat cea a infectarilor.
Avem astfel un miracol romanesc in fazele descendente in care numarul de decese scade mai repede decat numarul de cazuri. In Romania pana si legile epidemiei se conformeaza discursului politic.
Asemenea scaderi aproape verticale ale deceselor au mai aparut in Romania doar in iunie 2021, cand au fost raportate din pix decesele din octombrie-decembrie 2020.
===================
Aceste miracole sunt din pacate iluzii de scurta durata. Odata de adevarul iese la iveala vom afla fie ca „a fost o greseala de calculator”, fie ca „a fost o greseala omeneasca fireasca, nu poate fi nimeni de vina”.
Mai avem un miracol care de data aceasta este prefect verosimil. Tot mai multe primarii [in general liberale] organizeaza targurile de Craciun de parca stiu deja ca restrictiile vor fi ridicate indiferent de incidenta.
Nu este deci surprinzator ca datele din aceasta saptamana au fost ostentativ exagerate descendent (cu aproape 50%) de scaderea numarului de teste si alocarea pe judete ca sa sprijine narativul: „Valul a trecut, infectarile si decesele au revenit la valorile din septembrie, hai sa ne uitam de spitale si de cimitire. Hai mai bine sa uitam si de certificatul verde si sa ne relaxam si sa ne veselim la targurile de Craciun”.
Cine stie, poate primim cadou de Craciun si anuntul ca „Pandemia practic s-a terminat”.
In final aceasta este si adevarul, in Romania, mortii sunt mereu de vina.
Mortii vorbesc insa uneori mai tare decat cei vii…
*Nota: CFR-14 = numarul de decese din saptamana curenta raportat la numarul de cazuri din cele doua saptamani precedente

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed