Una dintre cele două persoane din România diagnosticate cu tulpina africană a noului coronavirus este fosta jurnalistă Liana Alexandru, care relatează vineri, într-o postare pe Facebook, cum a ajuns să fie diagnosticată şi câte încurcături şi piedici birocratice a avut de întâmpinat până la diagnosticare. „În dimineaţa asta, un angajat DSP mi-a telefonat iar să facă o altă anchetă epidemiologică, pentru că, în cazul meu, a fost depistată tulpina B1351. Tulpina sud-africană. Am fost contact direct al soţului meu care a făcut o formă cu spitalizare de o săptămână. Nu ştie de unde a luat virusul. Toţi suntem acum bine. Eu n-am avut, dar dacă aveţi posibilitatea, vaccinaţi-vă. Măcar aici, statul acesta împiedicat nu a dat greş”, scrie Liana Alexandru la finalul unui text în care a povestit toate dificultăţile întâmpinate.

Record greu de egalat în ENERGIA românească! Rovinariul a dat lovitura

”Eram în a 13-a zi de carantină când am făcut febră. Având un sindrom genetic descoperit în pandemie, am stat toată perioada cu sabia lui Damocles deasupra capului şi mă bucuram că voi ieşi teafără din încercarea asta. În primele zile de carantină, eu şi copilul avusesem un pic roşu-n gât, eu, un uşor disconfort digestiv, iar copilul, nişte dureri musculare. Atât. Fără vreo nevoie de tratament. Bănuiam că am făcut amândouă o formă aproape asimptomatică şi aveam de gând să ne testăm mai târziu anticorpii. Dar, în a 13-a zi, m-a cuprins încă de dimineaţă o stare de oboseală care s-a transformat după-amiază în febră, mialgii şi dureri în gât. Aveam în casă câteva teste rapide pentru astfel de suspiciuni, care ieşiseră mereu negative. De data asta, testul a ieşit pozitiv”, a afirmat jurnalista.

Cum vezi viitorul copilului tău? Aplică acum pentru o bursă de antreprenoriat prin VERTIK Junior

Ea a continuat: ”Prima dată, am luat legătura cu medicul curant şi cu medicul de familie ca să mă sfătuiesc ce pot să iau, paracetamolul fiind exclus în cazul meu. Apoi, am sunat la Ambulanţă. Am cerut testare şi pentru mine şi pentru copil, convinsă că era imposibil ca fetiţa să nu fi luat virusul. Salvarea a venit a doua zi, cu doi ambulanţieri, un el şi o ea foarte tineri.

M-am uitat la aceşti păzitori albi, voiajori prin focare domestice de Covid, şi am sperat ca măcar ei să fie vaccinaţi. Sistemul, complicat în mod inutil, îi supraexpune pe aceşti oameni. Îi transformă din salvatori în posibile victime, punându-i ca pe nişte conţopişti să stea-n picioare ori pe la mesele bolnavilor în interioare infectate, completând acte peste acte şi peste acorduri, fără ca, la final, să le poată oferi pacienţilor dovada testului şi fără ca bolnavii să aibă vreo legătură cu propria probă. Situaţia asta e nefericită şi absurdă de ambele părţi, nu-i de mirare că ambulanţierului meu i-a sărit ţandăra când l-am întrebat ce fac dacă se încurcă probele. Mi-a zis că aşa ceva nu se poate întâmpla. Ei bine, s-a-ntâmplat.

Articolul integral pe ADEVĂRUL