„Tot tabloul lui Mendeleev este în subsolul Kazakhstanului”. Expresia folosită, mai întâi pe plan local, a ajuns să fie pe buzele conducătorilor celor mai mari companii din lume care se ocupă de exploatarea resurselor. Şi pentru care este, deja, un obiectiv să fie prezenţi în Kazakhstan. Nici nu e de mirare dacă ţinem seama de bogăţiile aflate pe teritoriul statului din Asia Centrală: absolut toate tipurile de minereuri feroase şi neferoase, cărbuni, hidrocarburi ori minerale pretabile industriei construcţiilor. Mai presus de toate, însă, o industrie ţine capul de afiş: cea a gazului şi petrolului unde se învârt cei mai mulţi bani, antrenează cea mai mare forţă de muncă şi atrage nume precum Chevron Texaco, Exxon Mobil, Shell, PetroChina, LukOil ori Sinopec.
„Aglomeraţia” de coloşi energetici nu mai surprinde pe nimeni pentru că statul central asiatic este în primii zece producători mondiali în domeniu. Are 3% din petrolul lumii şi 1,7% din rezervele totale de gaz. Ca producţie Kazakhstan-ul este doar pe locul 15 la ţiţei extrăgând circa 80 de milioane de tone anual. În următoarea decadă, însă, cantitatea de petrol extrasă ar putea ajunge la 130-140 de milioane de tone, potrivit estimărilor Guvernului de la Astana, ceea ce ar plasa statul asiatic în top 10 producători mondiali. În ceea ce priveşte gazul ţara are un rol mai puţin important decât vecinii săi Rusia, Turkmenstan ori Uzbekistan. Totuşi, dispune de rezerve certe de 2.400 de miliarde de metri cubi, a devenit, de anul trecut, un exportator net şi încasează miliarde de dolari anual din conductele care-i tranzitează teritoriul.
Petrodolarii….
Fireşte că un asemenea plan necesită investiţii substanţiale. Dar banii există indiferent că vin sub formă de dolari ori tenge(moneda naţională -n.r.). Recent, viceministrul kazah al Petrolului şi Gazului, Aset Magauov a anunţat că, doar în următorii patru ani, vor fi investiţi 5.000 de miliarde de tenge(circa 25 de miliarde de dolari) în industria locală a gazului şi petrolului. Majoritatea covârşitoare a banilor va proveni de la investitori străini şi din împrumuturi de pe pieţele internaţionale în timp ce bugetul de stat va contribui cu doar 500 de milioane de dolari.
….asigură dezvoltarea internă
Cea mai mare parte a banilor vor fi absorbiţi de proiecte majore precum începerea exploatării câmpului petrolifer de la Kashagan – printre cele mai mari din lume cu rezerve de 4,8 miliarde de tone, construcţia conductei de gaz Beineu – Shymkent, extinderea Conductei Caspice, care transportă ţiţeiul kazah către Rusia, construcţia unei fabrici de hidrocarburi aromatice în cadrul rafinăriei de la Atyrau, construcţia unei fabrici de bitum rutier la Aktau, modernizarea rafinăriilor de la Shymkent şi Pavlodar şi dezvoltarea unui combinat chimic în Atyrau.
Nu surprinde interesul major al autorităţilor pentru investiţiile în capacităţile de prelucrare a hidrocarburilor. Kazakhstan stă pe un ocean de petrol şi gaz însă nu prea are capacăţile necesare de a-l transforma în produs finit. Cele trei rafinării care există acum în ţară, Atyrau, Shymkent şi Pavlodar nu sunt nici pe departe îndeajuns pentru a procesa cantităţile din ce în ce mai mari de petrol extrase din subsol, după cum remarcă analiştii de la agenţia locală de presă Liter. Şi se mai remarcă o problemă: nu se produc, în prezent, combustibili decât cu normele Euro 2(spre exemplu România produce, deja, Euro5). Guvernul a iniţiat, însă, un proces de de modernizare a rafinăriilor care va conduceca, în 2015, să se poată produce Euro 4 şi, totodată, să se mărească capacitatea totală de procesare a celor trei rafinării până la 17 milioane de tone anual de la 12 milioane în prezent. Modernizarea va implica un import masiv de tehnologie din străinătate. Scopul guvernamental declarat este asigurarea populaţiei cu combustibili de calitate şi în cantităţi suficiente.
…şi extinderea spre Vest
Însă planurile statului central asiatic în materie de petrol şi gaz nu se rezumă doar la piaţa internă. Începând din 2008 Kazakhstan – ul este exportator net de ţiţei şi gaze şi are nevoie de pieţe de desfacere. Achiziţia a 75% din actiunile Grupului Rompetrol in 2007, a reprezentat pentru compania de stat KazMunayGaz (KMG) prima ieşire a unei societăţi kazahe în afara ţării. Statul kazah a reuşit, astfel, să – şi asigure o capacitate modernă de rafinare într-o ţară membră UE dar şi accesul la un lanţ de distribuţie cu benzinării în 7 ţări: România, Franţa, Bulgaria, Moldova şi Georgia, Spania, Ucraina.
Însă acesta a fost doar începutul. În anul imediat următor, KMG si-a majora prezenta in regiunea Marii Negre si capacitate de export cu 10 milioane de tone anual, prin achizitia operatorului terminalului petrolier din portul Batumi – Georgia. Acesta permite atat aprovizionarea cu materie prima a rafinariei Petromidia cat si livrarea de titei în toată regiunea Mediteranei.
La aceasta se adauga si finalizarea la finele lui 2008 de catre Grupul Rompetrol a primului terminal marin din Romania, situat la 8,6 kilometri în largul Mării Negre si care face legătura cu parcul de rezervoare de ţiţei al rafinăriei Petromidia. Acesta are capacitate anuală de tranzit (incarcare – descarcare titei) de maxim 24 milioane tone tiţei şi poate primi nave de până la 160.000 tdw* (tone deadweight). In 2009, KazMunayGaz a achizitionat si restul de 25% din actiunile Grupului.
O alta directie de dezvoltare a companiei KazMunayGaz in plan international a fost trasata in vara acestui an cand aceasta a anuntat ca va incepe din 2011 forajul în Marea Nordului, fiind prima companie din Asia Centrală care reuşeşte această performanţă. Compania kazahă a format un joint – venture împreună cu britanicii de la BG Group pentru exploatarea perimetrului White Bear, în care KMG va deţine 35%. Marea Nordului este cea mai mare zonă de extracţie a hidrocarburilor din Europa cu rezerve de 20 de miliarde de barili de ţiţei şi gaze.
