Kelemen Hunor a fost întrebat miercuri dacă UDMR e mulţumit de cum arată proiectul de buget. “Ţinta noastră este să avem un deficit de 7%, 7,1%, este o ţintă ambiţioasă, curajoasă şi în acest moment putem să ne încadrăm în această ţintă. Sigur acest lucru înseamnă că vor fi mai puţine cheltuieli decât anul trecut. În ceea ce priveşte investiţiile, investiţiile mari, investiţii în domeniile esenţiale, infrastructură, în primul rând, economie, în al doilea rând, atragerea investitorilor sunt asigurate în 2021şi din PNNR multe domenii vor avea finanţarea necesară fiindcă e nevoie de o creştere economică, atât cât se poate în 2021 fiindcă de la 10% să cobori la 7,1% este un efort. Cam aştia sunt banii pe care îi putem distribui, cheltui în 2021 în aşa fel încât nici salariile, nici pensiile, dar nici investiţiile să nu fie oprite sau să nu aibă de suferit. Dacă am fi putut mai mult, s-ar fi făcut mai mult, Dar în acest moment acesta este bugetul şi aşa cum s-a repartizat nu este încă un proiect finalizat 100%, lucrurile stau bine şi sunt convins că în acest an putem dezvolta România”, a afirmat vicepremierul. Întrebat ce măsuri vor fi luate pentru a ţine sub control deficitul, Kelemen Hunor a răspuns: “În primul rând cheltuielile nu trebuie să fie mai mari decât putem să ne permitem. Şi am discutat în coaliţie, dar acest lucru sigur îl vom mai discuta în continuare când proiectul de lege ajunge în Parlament, să scoatem voucherele de vacanţă pentru 2021. Este o singură măsură care înseamnă peste un miliard şapte sute de milioane de lei. În acest moment, voucherele din 2020 şi o parte din 2019 sunt în buzunarele oamenilor, pot fi folosite în 2021. Am spus doar o singură măsură prin care putem reduce cheltuielile în 2021.Vor fi şi restructurări în administraţia centrală, vor fi măsuri pe parcursul anului”, a precizat vicepremierul.
Kelemen Hunor, despre proiectul de buget: Ţinta noastră este să avem un deficit de 7,1%. Înseamnă că vor fi mai puţine cheltuieli decât anul trecut/ Vor fi şi restructurări în administraţia centrală - VIDEO
Publicat la 10.02.2021, 08:01:00
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite
Piețe financiare
Cursul BNR valabil azi: euro la 5.3501 lei, franc la 5.7355 lei

Piețe financiare
Ușoară corecție pe bursă după începutul excelent de săptămână

Piețe financiare
Investitorii români reduc expunerea pe giganții tehnologici. Pariul pe AI, înlocuit cu energie, cipuri și infrastructură
Piețe financiare
Curs BNR valabil 8 octombrie 2026: 1 euro = 5.3501 lei. Leul câștigă ușor teren
Piețe financiare
