La 17 februarie 2008, sute de mii de kosovari albanezi euforici au ieşit pe străzi pentru a sărbători decizia Parlamentului de la Pristina, care declarase unilateral independenţa Kosovo faţă de Serbia. Cinci ani mai târziu, acel optimism şi promisiunile oamenilor politici par să se fi evaporat, pe fondul acumulării de probleme, îndeosebi de ordin social.
Cu o rată a şomajului de peste 40% şi un venit anual pe locuitor de abia 2.300 de dolari, economia acestei foste provincii sârbe a cunoscut o uşoară ameliorare, însă ritmul este foarte lent.
‘Guvernul a făcut prea puţin pentru a accelera creşterea economică, iar slăbiciunea sectorului privat complică şi mai mult perspectivele economice’, a declarat pentru Efe un analist al grupului de reflecţie Riinvest, Lumir Abdixhiku.
În plus, criza economică globală a înrăutăţit situaţia în Kosovo, unde emigraţia continuă să fie singura opţiune la o viaţă mai bună pentru mulţi kosovari.
‘Eram şomer înainte de independenţă şi încă mai caut de lucru’, rezumă această paralizie Agron Kelmendi, tehnician minier în vârstă de 41 de ani, pentru care faptul că trăieşte într-un stat suveran nu i-a schimbat în niciun fel viaţa.
Deşi suveranitatea Kosovo s-a bucurat de sprijinul SUA şi a majorităţii statelor membre ale Uniunii Europene, până acum numai 98 din cele 193 de state membre ale ONU au recunoscut independenţa acestui stat. Mai multe ţări importante, îndeosebi China şi Rusia, cu putere de veto în Consiliul de Securitate al Naţiunilor Unite, au afirmat în repetate rânduri că susţin Serbia în decizia acesteia de a respinge independenţa kosovară.
Având închisă uşa ONU şi a altor organisme, deşi este membru al Băncii Mondiale şi al Fondului Monetar Internaţional (FMI), Kosovo este stat doar pe jumătate. Mărturii ale acestei stări de fapt o constituie lipsa unui prefix telefonic propriu – Kosovo se vede nevoit să folosească prefixul de ţară al Monaco, Serbiei şi Sloveniei – sau interdicţia impusă sportivilor kosovari de a-şi reprezenta ţara în competiţiile internaţionale.
Corupţia este o altă mare plagă a acestei naţiuni tinere, cu un vicepremier şi trei foşti miniştri anchetaţi şi chiar puşi sub acuzare pentru abuzuri, doar în ultimul an.
Studii sociologice reflectă o lipsă de încredere tot mai pronunţată a kosovarilor în instituţiile statului, iar corupţia este considerată drept una dintre principalele preocupări. Însă nu doar guvernanţii proprii sunt prost văzuţi. Kosovarii sunt nemulţumiţi şi de Eulex, misiunea civilă a UE în Kosovo, a cărei misiune este să ajute la combaterea corupţiei şi a crimei organizate.
Totuşi, în pofida instabilităţii politice şi economice, cei cinci ani de independenţă au produs şi câteva efecte pozitive. Reţeaua de autostrăzi şi de şcoli s-a îmbunătăţit semnificativ, salariile personalului sanitar şi din învăţământ, dar şi pensiile au crescut, însă nu suficient, continuând să se afle sub media ţărilor balcanice.
Însă Kosovo continuă să fie sub tutelă internaţională, nu doar a Eulex, ci şi a NATO, care garantează pacea şi securitatea şi care trebuie să se asigure că tensiunea persistentă dintre albanezi şi sârbi nu degenerează. Aceste tensiuni sunt grave îndeosebi în nord, unde se află concentrată populaţia sârbă care continuă să fie fidelă Belgradului şi respinge orice legitimitate a Pristinei. În fapt, autoritatea guvernului kosovar este cvasiinexistentă în această regiune.
În 2011, trimiterea de forţe de poliţie pentru a controlapunctele de frontieră cu Serbia a degenerat într-o revoltă a populaţiei sârbe şi s-a soldat cu moartea unui agent. ‘Nu se vor produce conflicte la scară largă, însă chiar şi incidente minore afectează poziţia Kosovo pe plan internaţional’, explică analistul Leon Malazogu, de la grupul de reflecţie D4D din Pristina.
Este la fel de adevărat că în alte zone, mai la sud, comunităţile sârbe încep să colaboreze cu Pristina. Iar dacă pe străzi tensiunea este evidentă, în birouri şi companii există aplecare spre dialog. Belgradul continuă să considere ilegală independenţa kosovară, dar a fost de acord să negocieze cu Pristina anumite aspecte practice de convieţuire, sub presiunea Bruxelles-ului care condiţionează viitorul Serbiei în UE de îmbunătăţirea relaţiilor cu Kosovo.
Serbia şi Kosovo au reuşit să încheie acorduri în domeniul controlului vamal şi al frontierelor, deşi statutul sârbilor din nord continuă să fie nodul gordian al conflictului kosovar. Pe de o parte, există presiunile comunităţii internaţionale asupra autorităţilor de la Pristina pentru ca această regiune nordică să primească o amplă autonomie, iar pe de altă parte, Belgradul este îndemnat să accepte faptul că Kosovo, incluzând aici şi nordul fostei provincii, este de-acum independent.