Kuweit: Preţul barilului de ţiţei ar putea depăşi 110 dolari

0

Un oficial din Kuweit a avertizat că preţul barilului de ţiţei ar putea depăşi 110 dolari dacă turbulenţele din Egipt continuă, în timp ce Venezuela şi-a exprimat temerile că barilul de petrol ar putea depăşi 200 de dolari dacă se va închide Canalul de Suez.

 

Iranul, care deţine în prezent preşedinţia OPEC (Organizaţia Ţărilor Exportatoare de Petrol), a anunţat că nu este necesară a reuniune a OPEC chiar dacă preţul barilului de ţiţei va depăşi 120 dolari.

 

La bursa ICE Futures din Londra, cotaţia barilului de petrol Brent cu livrare în luna martie a crescut luni dimineaţă cu 0,80 dolari, ajungând la valoarea record de 100,63 dolari. În 3 februarie preţul barilului de petrol Brent din Marea Nordului a atins valoarea record de 103,37 dolari, cel mai ridicat nivel din septembrie 2008.

 

La bursa New York Mercantile Exchange (Nymex), cotaţia barilului de petrol light sweet crude cu livrare în luna martie a crescut luni dimineaţă cu 0,02 dolari, ajungând la valoarea de 89,05 dolari.

 

Ciocnirile puternice între forţele de ordine şi manifestanţi în prima săptămână de proteste în Egipt, apoi între manifestanţii pro- şi anti-Mubarak săptămâna trecută, s-au soldat cu cel puţin 300 de morţi şi mii de răniţi, potrivit unor surse oficile şi medicale.