La ce oră începe România-Noua Zeelandă, meciul 3 de la Jocurile Olimpice de la Tokyo

România U23 – Noua Zeelandă U23, va avea loc miercuri de la ora 11:30, în ultima etapă din Grupa B de la turneul de fotbal masculin de la Tokyo, grupă din care mai fac parte Coreea de Sud și Honduras. La Sapporo, „tricolorii” nu au decât varianta victoriei pentru a-și continua aventura la Jocurile Olimpice.

Toate cele patru componente ale Grupei B au acumulat câte 3 puncte în dreptul lor, bifând un succes și un eșec și au șanse la calificarea în sferturile turneului olimpic.

„Tricolorii” vin după un joc extrem de modest și o înfrângere la scor înregistrată în fața Coreei de Sud, scor 4-0, rezultat care i-au trimis pe ultimul loc în grupă. Partida cu asiaticii a fost una de coșmar pentru elevii lui Mirel Rădoi, care au fost depășiți la toate capitolele de adversari, evouția și rezultatul punând în umbră victoria din prima etapă cu Honduras, scor 1-0.

Noua Zeelandă a câștigat surprinzător în runda de debut a competiției partida cu Coreea de Sud, scor 1-0, după care s-a înclinat în fața Hondurasului cu 3-2. Față de „tricolori”, care nu au decât varianta victorie pentru a accede în sferturi, Noua Zeelandă are și șansa remizei pentru a se califica, putând profita de orice victorie în celălalt meci din grupă care se va juca de la aceeași oră, între Coreea de Sud – Honduras. Conform regulamentului, în caz de egalitate de puncte, principalul criteriu de departajare îl reprezintă golaverajul, „tricolorii” stând cel mai prost la acest capitol din cele patru formații din Grupa B.

Cu toate că pe hârtie sunt favoriți, „tricolorii” vor fi nevoiți să se întrebuințeze serios pentru a obține victoria în acest meci. Spre deosebire de Mirel Rădoi, care s-a izbit de refuzul cluburilor și nu poate miza la Tokyo pe jucătorii pe care și i-ar fi dorit, Noua Zeelandă a reușit să aducă la Olimpiadă numai puțin de 13 jucători legitimați la cluburi din Europa, în frunte cu două vedete din Premier League. Este vorba de Chris Wood, golgeterul echipei Burnley și fundașul Winston Reid de la West Ham United. Acesta din urmă s-a accidentat la partida cu Honduras și va fi indisponibil pentru jocul cu România. De partea cealaltă, Rădoi nu va conta pe Ion Gheorghe. Eiminat în meciul cu asiaticii, jucătorul Voluntariului va fi suspendat pentru ultimul meci din grupă.

Dacă va trece de grupe, România va înfrunta în sferturi locul 1 sau 2 din grupa A. Practic una dintre Japonia, Mexic sau Franța, Africa de Sud fiind ca și eliminată, fiind fără punct după primele două meciuri din grupă.

Pont: România U23 – Noua Zeelandă U23, 1X și peste 1.5 goluri – cota 1.76 

Echipe probabile România U23 – Noua Zeelandă U23
România U23: Aioani – Boboc, Pașcanu, Ghiță, Grigore – Marin, Băluță – Sefer, Ciobanu, V. Gheorghe – Ganea
Noua Zeelandă U23: Woud – Elliot, Stanger, Pijnaker, Cacace – Lewis, Stensness, Bell – Waine, Wood, Just

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed