La mulți ani, Bebe Mihu! S-a școlit ca profesor de muzică dar a devenit unul din primii ”profesori în spectacole”, recordman cu peste 5000 ”bifate”: ”Satisfacția reușitei rămâne mai importantă decât banii!”

0

La mulți ani, Bebe Mihu, unul din pionierii impresariatului artistic românesc, profesionist cu un palmares unic: peste 5.000 spectacole de divertisment ”bifate”!

Astăzi este aniversat unul din pionierii aflați în brașă cu mulți ani înainte de nașterea așa-numitului showbizz modern, profesionist care continuă să activeze cu aceeași energie și sub aceleași repere calitative după mai bine de patru decenii. Activitatea sa profesională de început s-a contopit cu imaginea marilor nume ale divertismentului și muzicii românești de altădată -amintim genialii Dem Rădulescu, Puiu Călinescu, Dan Spătaru, Ion Dolănescu, Stela Popescu, Jean Constantin ori Mădălina Manole (doar o mică parte din prietenii săi de legendă) – și continuă astăzi cu numele reprezentative și în vogă din rețeta perfectă a bunei- dispoziții românești reflectată în propriile evenimente, ce au loc pe două continente, european și nord american.

Azi sunt sute de persoane angrenare în lumea spectacolului ce uzitează de titulaturi precum  impresar/ manager artistic/ organizator de evenimente, însă se numără pe degetele de la o mână cei care au reușit să reziste atât timp în branșă, să mulțumească generații, și să aibă un palmares impresionant precum cel al lui Bebe Mihu.

Pentru mine, încă satisfacția reușitei unui spectacol rămâne mai importantă decât banii!”, conchide Bebe Mihu, cel care s-a școlit ca profesor de muzică și a devenit unul din primii profesori în producția și organizarea de turnee. Practic a inventat aceste meserii în anii când nu existau în nomenclatorul ocupațiilor la români.

Pentru publicul larg, Bebe Mihu este soțul Mariei Dragomiroiu, reper de autenticitate și valoare în muzica populară

Dincolo de munca în slujba multor artiști, pentru publicul larg, Bebe Mihu este știut mai degrabă ca protector imaginii marii artiste Maria Dragomiroiu, soția sa, alături de care formează o echipă ideală, atât în spectacole cât și pe plan privat, și lângă care se simte cu adevărat împlinit.

 De fapt, tabloul său profesional a fost construit și cu aportul soției sale. Aproape nedespărțiți ”în timpul serviciului”, Bebe Mihu recunoaște că, din acest motiv, nu a simțit nevoia să-și ia vreodată concediu. Situația sa nu-i chiar de compătimit, ba chiar suflarea artistă îi admiră pentru faptul că, cei doi reușesc imposibilul. Împreună au reușit cu succes ca, în fiecare zi din ultimii 40 de ani, să se simtă ca într-o continuă vacanță, chiar și când se află în turnee. Singurul motiv care le grăbește întoarcea acasă sunt copiii și nepoțeii din frumoasa lor familie.

În 45 de ani de activitate a colaborat cu mai toate numele artistice consacrate ale spectacolului românesc

Ștampila ”Nea Bebe” este o garanție a calității festivalurilor de revistă românești, în care umorul se împletește cu genurile muzicale populare. Însă, dincolo de responsabilitățile și angajamentele profesionale, Bebe Mihu s-a dovedit mereu și un sprijin și o asigurare -la modul propriu-, pentru mulți artiști dezavantajați care au întâmpinat probleme.

 Absolvent al Colegiului Național de Artă ”Ion Vidu” din Timișoara (viola și pian), apoi Conservatorul (pedagogia muzicală), în lunga sa carieră, Bebe Mihu a colaborat cu mai toate numele artistice consacrate. Și, admirabil, continuă să rămână fidel spectacolelor pe bilete, pentru sănătatea business-ului artistic.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.