Apare primul restaurant Subway. Un tânăr antreprenor român a luat franciza

0

Subway este în negocieri cu managementul mai multor mall-uri cu trafic mare din Bucureşti cât şi cu proprietarii unor locaţii centrale din capitală pentru deschiderea primului restaurant Subway din România, a declarat pentru MONEY.ro, Rumen Radev, Development Agent în cadrul Subway Restaurant. Un anunţ oficial cu privire la locaţia exactă va apărea, cel mai probabil în luna octombrie. Până la finele anului, se vor deschide 3 unităţi Subway, iar în următorii patru ani numărul lor va ajunge la 40. “Sperăm să putem oferi mai multe informaţii despre locaţia restaurantelor Subway în octombrie”, susţine Radev.

 

Deja compania care operează lanţurile de restaurante a semnat primul contract de franciză pe piaţa locală. Oficialii nu au divulgat identitatea francizatului, dar susţin că este un tânăr cu experienţă în management. „Primul francizat al SUBWAY Restaurant este un tânăr antreprenor local cu o experienţă de 8 ani în afaceri şi planificare. În momentul de faţă, acesta este în căutarea unei locaţii ideale pentru primul restaurant din Bucureşti”, susţine Rumen Radev.

 

Potrivit oficialului Subway, compania doreşte să deschidă până la finele acestui an trei restaurante în capitală, pentru fiecare din aceste unităţi urmând să angajeze în medie între 10 şi 15 persoane, în funcţie de vânzări şi numărul de clienţi.”Pentru a duce la îndeplinire acest plan, este necesar în primul rând să găsim cei mai buni parteneri şi cele mai potrivite locaţii. Suntem încântaţi de faptul că un număr mare de de antreprenori români au aplicat pentru a primi drepturile de francizat. Suntem însă şi mai mulţumiţi de faptul că mulţi dintre aceştia sunt potriviţi pentru a ne fi parteneri. În primul an, ne vom concentra pe Bucureşti, cu toate că interesul pentru alte zone ale ţării este uriaş”, a mai declarat oficialul Subway.

 

Partenerul ideal pentru Subway trebuie să locuiască în oraşul în care vrea să deschidă restaurantul şi să fie implicat 100% în această afacere. Pentru început, întreprinzătorii care vor reuşi să devină parteneri ai Subway vor avea dreptul să opereze o singură unitate, urmând ca, în funcţie de rezultatele opţinute, să poată administra chiar mai multe restaurante. „Am purtat discuţii cu sute de antreprenori locali, dar asta nu înseamnă că toţi vor fi acceptaţi. Preferăm să lucrăm exclusiv cu antreprenori locali care trăiesc în oraşul în care doresc să deschidă restaurantul Subway. Bineînţeles că trebuie să deţină investiţia iniţială (15.000 de dolari taxa de intrare la care se adaug[ alte costuri n.red) şi să se implice cu totul în activitatea restaurantului. De asemenea, trebuie să înţeleagă faptul că în cadrul unei francize există o tipologie care trebuie urmată fără nicio abatere. Totodată, este foarte important pentru noi să lucrăm cu partenerii nostri ca o echipă pentru a dezvolta o afacere pe termen lung şi nu în ultimul rând, francizatului ar trebuie să îi placă foarte mult conceptul Subway”, a explicat Rumen.