Legea care acordă IMUNITATE și beneficii sporite pentru judecătorii CCR, promulgată

Legea a fost reexaminată ca urmare a deciziei CCR, Parlamentul eliminând din textul adoptat iniţial prevederea potrivit căreia judecătorii Curţii Constituţionale nu pot fi urmăriţi penal fără încuviinţarea plenului Curţii.

 

Actul normativ prevede că încuviinţarea reţinerii, arestării, percheziţiei sau trimiterea în judecată se dă cu votul a două treimi din numărul judecătorilor Curţii Constituţionale, după ascultarea judecătorului în cauză.

 

Curtea Constituţională a decis în 20 martie, la sesizarea parlamentarilor PNL şi USR, că unele dispoziţii din legea de modificare a Legii nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale sunt neconstituţionale.

 

Senatul a reexaminat, în calitate de for decizional, proiectul de modificare a Legii nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, iniţiat de deputatul Adnagi Slavoliub (minorităţi).

 

Sursa: Agerpres

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed