Legea care stabileşte cadrul de finanţare din fonduri europene alocate Programelor Operaţionale Regionale pentru proiectele de regenerare urbană, promulgată

0

Actul normativ promulgat de către şeful statului are ca obiect de reglementare stabilirea cadrului general de finanţare din fonduri externe nerambursabile a proiectelor pentru regenerarea urbană ce urmează a fi finanţate din fonduri europene alocate în cadrul Programelor Operaţionale Regionale.

Potrivit legii promulgate, regenerarea urbană reprezintă ansamblul de măsuri de transformare a unor zone specific delimitate din cadrul localităţilor urbane, printr-un set de acţiuni integrate în domeniile economic, social, mediu şi arhitectural-urbanistic în scopul creşterii calităţii mediului urban şi implicit îmbunătăţirea condiţiilor de viaţă a populaţiei şi creşterea oportunităţilor economice. Astfel, sunt prevăzute măsuri pentru reglementarea activităţilor având ca scop regenerarea, pentru stabilirea demersurilor de planificare, identificare şi definire a categoriilor de proiecte care pot intra în această categorie.

Actul normativ vizează etapele premergătoare depunerii de proiecte mature prin integrarea zonele de regenerare urbană în planurile urbanistice şi de amenajare, precum şi elaborarea documentaţiilor necesare pentru implementarea proiectelor de regenerare urbană, respectiv identificarea zonelor în care se preconizează operaţiuni urbanistice de regenerare urbană şi stabilirea categoriilor de activităţi ce pot fi incluse în proiectele de regenerare urbană, în funcţie de nevoile identificate şi specificitatea zonei.