Legea care vizează măsuri privind proiectele pentru dezvoltarea infrastructurii de management integrat al deşeurilor şi cele de investiţii în infrastructuri spitaliceşti, promulgată

0

Actul normativ promulgat de către şeful statului are ca obiect reglementarea unor măsuri pentru proiectele de infrastructură de transport, proiectele pentru dezvoltarea infrastructurii de management integrat al deşeurilor, proiectele privind îmbunătăţirea sistemului de răspuns la risc şi proiectele privind investiţii în infrastructuri spitaliceşti, finanţate din fonduri externe nerambursabile, precum şi pentru modificarea unor acte normative.

Astfel, această lege prevede posibilitatea introducerii în bugetul Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii şi al Ministerului Investiţiilor Investiţiilor şi Proiectelor Europene a creditelor de angajament şi bugetare necesare proiectelor din cadrul Programului de Transport, Programului Dezvoltare Durabilă şi Programului de Sănătate, asigurându-se astfel măsuri tranzitorii de finanţare a acestor proiecte, până la aprobarea programelor prin care le sunt alocate fonduri externe nerambursabile necesare, urmând ca, ulterior, cheltuielile efectuate să fie solicitate la rambursare Comisiei Europene.