Legea pensiilor va fi modificată. Cine poate ieși MAI DEVREME la pensie

0

Prezentul demers legislativ înlătură aspecte negative din legislația de asigurări sociale de stat, urmărind asigurarea unui cadru legal unitar care să garanteze tuturor asiguraților sistemului public de pensii accesul în condiții egale la prestațiile de asigurări sociale”, se spune în respectivul proiect.

O primă modificare stabilește că, pe lângă mineri, se vor putea pensiona mai repede și persoanele care au lucrat în unități de prospecțiuni și exploatări geologice, în subteran. Acestea vor beneficia de pensie pentru limită de vârstă dacă au un stagiu de cotizare de cel puțin 20 de ani în respectivele activități. Vârsta de pensionare redusă nu va putea fi mai mică de 45 de ani.

”Propunerea de modificare și completare a Legii nr. 263/2010 cu modificările și completările ulterioare vizează persoanele care au desfășurat activități miniere, în subteran, în domeniul prospecțiunii, explorării, dezvoltării, exploatării, preparării/sau prelucrării, concentrării, conservării și închiderii minelor, din cadrul unităților de prospecțiuni și explorări geologice și beneficiul unei pensie pentru limită de vârstă cu reducerea vârstei standard de pensionare cu 20 de ani, pentru un stagiu de cotizare de cel puțin 20 de ani realizat în aceste activități”, se arată în proiect.

Potrivit documentului, schimbările operate impun o recalculare din oficiu a pensiilor încasate de persoanele vizate de noile prevederi. ”Beneficiază, din oficiu, de recalcularea pensiei în condițiile alin. (2) al art. 561 din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, cu modificările și completările ulterioare, și persoanele ale căror drepturi de pensie s-au deschis în perioada de la 1 octombrie 2018 până la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență”, precizează proiectul Ordonanței de Urgență.

Pentru a intra în vigoare, documentul trebuie publicat în Monitorul Oficial.