Legumele proaspete vor fi comercializate doar în ambalaje pe care vor fi scrise soiul şi calitatea

0

Decizia a fost luată de Guvern în şedinţa de miercuri, pentru a pune în concordanţă legislaţia românească cu reglementările Uniunii Europene.

Prevederile hotărârii de guvern privind etichetarea alimentelor intră în vigoare în zece zile de la data publicării actului normativ în Monitorul Oficial. Alimentele etichetate înainte de această dată se pot comercializa până la epuizarea stocurilor, dar nu mai târziu de 180 de zile de la data publicării în Monitorul Oficial. Speciile de legume destinate consumului în stare proaspătă, care sunt supuse controlului de conformitate cu standardele de comercializare, vor fi stabilite prin ordin al ministrului agriculturii.

Pentru legumele şi pepenii transportaţi vrac şi încărcaţi direct în mijloacele de transport, toate elementele prevăzute de standardele de comercializare a legumelor vor fi înregistrate în documentele de însoţire a mărfii.

Tot miercuri, guvernul a decis ca persoanele fizice şi juridice care produc şi comercializează răsaduri trebuie să fie autorizate de Ministerul Agriculturii prin autorităţile teritoriale din subordine.

Sursa: NewsIn