Leul a fost stabil, referinţa BNR coborând nesemnificativ: 4,5376 lei/euro

În sesiunea precedentă, cursul s-a plasat la 4,5379 lei/euro.

 

Referinţa pentru moneda americană a urcat cu 0,85 bani, de la 3,5559 lei/dolar la 3,5637 lei/dolar. Cursul oficial pentru francul elveţian a coborât uşor, de la 3,7692 lei/franc la 3,7683 lei/franc.

 

Cursurile de referinţă leu/dolar şi leu/franc sunt calculate de Banca Naţională a României în funcţie de paritatea leu/euro şi ratele de schimb euro/dolar şi euro/franc.

 

La deschidere, euro era cotat în apropierea nivelului de 4,54 unităţi, aproape de cotaţiile de joi seară, când operaţiunile se realizau la 4,5365 – 4,5395 lei/euro.

 

Cursul a fost stabil în prima parte a zilei, variind foarte aproape de acest nivel. Dealerii au anticipat încă de dimineaţă că temerile în privinţa unor posibile intervenţii din partea băncii centrale ar putea menţine cursul într-un interval îngust în prima parte a zilei, aproape de 4,54 lei/euro.

 

Dobânzile pentru sumele atrase pe termen de o zi au urcat la 5,38 – 5,88%, de la 5,24 – 5,74% joi. În acelaşi timp, dobânzile pentru plasamentele pe termen de o săptămână au crescut de la 5,29 – 5,79% la 5,39 – 5,89% pe an.

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed