Leul o ia din nou la vale. Cursul, aproape de maximul istoric

0

Leul s-a apreciat uşor la începutul sesiunii, cursul coborând uşor sub 4,46 lei/euro, datorită rezultatului alegerilor din Grecia, însă jucătorii aşteaptă noi măsuri de stimulare din partea Fed, potrivit dealerilor.

 

Rezultatul alegerilor din Grecia, cu Noua Democraţie şi Pasok în poziţia de a forma o coaliţie de guvernare „pro-bailout”, a fost apreciat pozitiv de pieţe, însă creşterile nu au fost spectaculoase.

 

Dealerii spun că jucătorii aşteaptă noi măsuri de stimulare din partea Fed. Rezerva Federală a SUA are programată săptămâna aceasta o şedinţă de politică monetară.

 

Pe piaţa locală, leul a deschis la cotaţii de 4,4580 – 4,4600 unităţi pe euro, în scădere faţă de nivelul de vineri seară, când băncile schimbau euro pentru 4,4640 – 4,4675 lei/euro.

 

În jurul orei 10:10, operaţiunile se realizau la 4,4590 – 4,4600 lei/euro. Valutele din regiune erau de asemenea stabilile, după o uşoare apreciere în debut.

 

Indicele MSCI Asia Pacific al burselor asiatice din afara Japoniei a urcat cu 1,7%, la cel mai ridicat nivel din 16 mai, iar moneda euro s-a apreciat cu 0,6%, la 1,2748 dolari în această dimineaţă, rezultatul alegerilor din Grecia, cu Noua Democraţie şi Pasok în poziţia de a forma o coaliţie de guvernare „pro-bailout”, fiind apreciat pozitiv de pieţe.

Vineri, BNR a anunţat un curs de referinţă de 4,4576 lei pentru un euro şi de 3,5304 lei pentru un dolar.