Lewandowski şi-a reziliat contractul cu Huawei, după acuzaţii conform cărora compania chineză ar colabora cu Rusia

0

„Astăzi am luat decizia de a pune capăt cooperării de marketing dintre Robert Lewandowski şi marca Huawei. Astfel, realizarea tuturor serviciilor de promovare a fost suspendată din partea noastră”, a declarat agentul fotbalistului Tomasz Zawislak, într-un comunicat remis AFP, fără a preciza motivul rupturii.

Potrivit presei poloneze, această decizie este legată de un articol din cotidianul britanic Daily Mail care acuză Huawei că a ajutat Rusia să-şi securizeze internetul împotriva atacurilor hackerilor pro-ucraineni. Daily Mail a citat în articolul său un raport publicat pe un site chinezesc şi care a dispărut ulterior de pe web.

Grupul chinez a confirmat despărţirea într-o declaraţie foarte scurtă.

„Huawei CBG Polonia regretă încheierea parteneriatului său cu Robert Lewandowski. Apreciem anii noştri de cooperare şi îi dorim mult succes în viitor”, a precizat Huawei într-un e-mail către AFP.  Filiala poloneză a grupului chinez a subliniat că articolul din Daily Mail este „fake news” şi că „informaţiile pe care le conţine nu sunt adevărate”.

În prima sâmbătă după invazia rus[ din Ucraina, Lewandowski a purtat o banderolă în culorile Ucrainei în timpul unui meci. „Lumea nu poate accepta ceea ce se întâmplă acolo. Sper că întreaga lume va sprijini Ucraina (…)”, a spus cel mai bun jucător al FIFA în 2020 şi 2021.