Liber la muncă într-o țară foarte bogată a Europei. Salariul mediu, 6.000 de euro
Publicat la 23.12.2018, 08:09:51
Aflat în vizită în România în luna noiembrie, preşedintele Confederaţiei Elveţiene, Alain Berset, a afirmat că, după luna mai 2019, nu va mai exista nicio restricţie pe piaţa muncii din Elveţia pentru cetăţenii români.
"În momentul în care România s-a alăturat UE a integrat şi sistemul de liberă circulaţie a persoanelor şi Elveţia are de mult timp un acord privind libera circulaţie a persoanelor. În momentul aderării, a trebuit să luăm hotărârea de a lărgi această liberă circulaţie şi la cetăţenii români, lucru pe care l-am făcut, dar în ţara noastră era nevoie de un vot popular, pentru că suntem o democraţie directă şi iată că votul a fost pozitiv pentru a lărgi acest drept de liberă circulaţie între ţările noastre. În acest cadru şi în cadrul dezbaterilor care au avut loc, discuţia s-a purtat şi pe tema modului în care această liberă circulaţie avea să fie pusă în aplicare la modul practic, astfel încât tranziţia să se facă în modul cât mai lin posibil. Asta explică clauzele acelea care ne-au permis ca în primii ani să avem o selecţie asupra acestui proces, clauzele care au tradus în practică angajamentul nostru politic. (...) În luna mai a anului viitor, ajungem la finele acestui proces, dată de la care nu va mai exista nicio diferenţă şi nicio restricţie", explica atunci Berset, la întâlnirea cu președintele Klaus Iohannis.
Articolul integral pe INCONT
Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite

Actualitate
Semnal de alarmă pentru economie: românii reduc cheltuielile, iar mâncarea și facturile domină bugetul

Actualitate
Energia produsă și folosită într-o comunitate ar putea avea un tarif de distribuție mai mic. Condițiile stabilite de ANRE

Actualitate
Motorina poate ajunge rapid la 13 sau chiar 15 lei pe litru. Avertismentul unui analist

Actualitate
Agricultura românească, între cercetare și presiunea costurilor. Fermierii cer soluții pentru a rămâne competitivi

Actualitate
