Liberalii nu vor susţine Roşia Montană

0

Președintele PNL, Crin Antonescu, a spus astăzi că, în opinia sa, „proiectul exploatării de la Roșia Montană nu poate fi susținut”.

 

„Cred că trebuie fie retras, fie respins”, a spus Crin Antonescu într-o conferință de presă. El a adăugat că „există consecințe și realități majore care în prezent împiedică realizarea acestui proiect”.

 

„Am un punct de vedere ferm și definitiv conturat în legătură cu proiectul Roșia Montană. Cred că proiectul exploatării nu poate fi susținut. Fie ar trebui retras, fie respins. Am ajuns la caeastă concluzie nu din motive tehnice. Nu pentru că acest proiect nu ar avea șansa să fie eventual fezabil sau util, ci pentru că există consecințe și realități majore care, în acest moment, împiedică aprobarea acestui proiect. Este vorba de unele dintre cele mai importante resurse ale acestei națiuni. Când vorbim despre un proiect care implică resurse naturale importante, este esențial să avem o susținere publică”, a spus liderul PNL.