Liberalii, o nouă demonstrație de forță în fața lui ION ILIESCU

Mai mulți parlamentari liberali au depus o inițiativă legislativă pentru desființarea Institutului Revoluției Române din 1989, condus de Ion Iliescu, a anunțat miercuri senatoarea PNL Laura Scântei.

Demersul vine după ce Curtea Constituțională a respins, la finalul lunii trecute, ordonanța de urgență prin care Guvernul Orban desființase Institutul în 2019.

 

PSD și CCR s-au opus

”PSD și CCR s-au opus desființării Institutului Revoluției Române din 1989 (IRRD): ordonanța de urgență a guvernului PNL Orban, dar și legea de aprobare a OUG adoptată de actuala coaliție au fost declarate neconstituționale. Totuși, vocea revoluționarilor adevărați trebuie ascultată, iar memoria celor care au plătit cu viața libertatea noastră de azi trebuie respectată și această sinecură a “ILIEȘTILOR” să fie desființată.
Împreună cu colegii mei liberali Alina Gorghiu, Alexandru Muraru, Andronache Gabriel și Cupşa Ioan, am depus azi o inițiativă parlamentară pentru desființarea prin lege a acestui Institut. Toate evenimentele organizate de la înființarea sa de IRRD au urmărit propagarea în spațiul public a unor interpretări asupra Revoluției Române din 1989, menite să se contrapună cercetărilor aflate în curs, desfășurate de organele de anchetă în Dosarul Revoluției”, a scris Scântei pe Facebook.

Ea aduce ca argumente suplimentare pentru desființarea Institutului Revoluției ”numeroasele nereguli financiare constatate prin rapoartele Curții de Conturi, un prejudiciu constatat în valoare de 172 mii lei, precum și nevoia de a sista risipa de fonduri publice pentru o instituție care nu servește interesul public al cetățenilor, ci doar interesele private și sinecurile accesorizate pe viață, cu indemnizații, diurne, cheltuieli de transport și cazare”.

”Existența acestui institut, condus de Ion Iliescu și Gelu Voican Voiculescu, este, după 31 de ani de la Revoluția sângeroasă din decembrie 1989, o rușine pentru națiunea română. Legea de desființare a IRRD este un gest moral și o formă de respect față de eroii Revoluției Române din Decembrie 1989”, a mai precizat Scântei.

Curtea Constituțională a decis, pe 24 martie, că legea prin care Guvernul a desființat Institutul Revoluției Române este neconstituțională. Ordonanța de urgență de desființare a Institutului a fost adoptată la finalul lui 2019 de Guvernul Orban, dar anul trecut a fost respinsă de PSD, care controla majoritatea în Parlament. Actul normativ a fost însă trimis la reexaminare de președintele Iohannis, iar noua majoritate constituită din PNL, USR PLUS și UDMR a aprobat desființarea.

Context

Conducerea Institutului Revoluției este asigurată de un „Colegiu Național” alcătuit din personalități reprezentative ale revoluției române. Numirea membrilor Colegiului Național se face de către președintele României. Cum în momentul înființării IRRD președintele României era Ion Iliescu acesta a numit, prin Decretul 1151 din 14 decembrie 2004 toți membrii Colegiului Național, format din 25 de persoane, și anume:

Petrică Balint, Sergiu Chiriacescu, Emilian Vasile Cutean, Iosif Dan, Emil Dumitrescu, Lorin Fortuna, Cazimir Ionescu, Claudiu Iordache, Eugenia Iorga, Mihai Ispas, Dumitru Mazilu, Alexandru Mironov, Sergiu Nicolaescu, Gheorghe Pastor, Romeo Raicu, Petre Roman, Adrian Sanda, Ioan Savu, Răzvan Theodorescu, Dan Toader, Doru Țigău, Viorel Vișan, Valentin Voicilă, Emil Vlădesan, Gelu Voican Voiculescu.

Legea nu prevede vreun termen pentru mandatul Colegiului Național, aceștia fiind numiți pe viață.

În prima ședință a Colegiului Național a fost ales în unanimitate președintele IRRD, în persoana lui Ion Iliescu, și directorul instituției, fostul revoluționar timișorean și deputat FSN Claudiu Iordache.

Colegiul Național a ales și Consiliul Științific al IRRD, organism alcătuit mai ales din istorici de profesie, avînd rolul de a supraveghea publicațiile care apar sub egida institutului. Din cadrul Consiliului Științific provine directorul adjunct al IRRD, acesta fiind, de la înființare pînă acum, istoricul Ioan Scurtu. Printre membrii Consiliului Științific mai fac parte, în 2007: Dan Berindei, Dinu C. Giurescu, Gheorghe Onișoru, Dumitru Mazilu.

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed