Lichiditatea Bursei din Sibiu a urcat de aproape trei ori în ultima săptămână

0

Valoarea contractelor încheiate pe Bursa din Sibiu (BMFMS) în perioada 7-11 aprilie a fost de 285,6 milioane lei (79 milioane euro), de 2,66 ori mai mare decât în săptămâna anterioară, iar derivatele pe acţiunile SIF2 şi SIF5 au fost cele mai lichide.

În săptămâna precedentă, la Bursa din Sibiu au fost încheiate 39.729 contracte, cu o valoare totală de 107 milioane lei.
În clasamentul săptămânal al lichidităţii s-au impus derivatele având ca suport activ acţiunile SIF Moldova (DESIF2), cu 46.677 contracte încheiate, urmate de derivatele pe acţiuni SIF Oltenia (DESIF5), cu 38.281 contracte.

Contractele DESIF 2 cu scadenţa în iunie s-au depreciat cu 0,1709 lei până la 2,4039 lei/titlu comparativ cu şedinţa de vinerea trecută, iar cotaţiile pentru DESIF 2 septembrie au coborât la 2,57 lei, cu 0,1505 lei sub nivelul din şedinţa din 4 aprilie.
Pentru scadenţa decembrie, DESIF 2 au fost cotate la 2,7323 lei/titlu şi s-au depreciat cu 0,0809 lei, în timp ce derivatele DESIF2 cu scadenţa în martie 2009, s-au ieftinit cu 0,06 lei, până la 2,82 lei.

DESIF 5 iunie au scăzut cu 0,18 lei, la 2,89 lei, iar DESIF 5 cu scadenţa în septembrie au fost cotate la 3,115 lei, în coborâre cu 0,1485 lei. DESIF 5 decembrie s-au depreciat cu 0,108 lei, la 3,327 lei.
Pentru scadenţa iunie, moneda unică europeană a fost cotată  la 3,7139 lei, în scădere cu 0,0461 lei, iar pentru scadenţa septembrie investitorii mizează pe o valoare a euro de 3,73 lei, în coborâre cu 0,0551 lei faţă de cotaţia de săptămâna trecută.

Derivatele pe acţiunile Băncii Transilvania (DETLV) au fost cotate la 0,7419 lei pentru scadenţa iunie, cu 0,0265 lei mai puţin decât în şedinţa de vinerea trecută, iar derivatele pe acţiuni Erste Bank (DEEBS) s-au ieftinit cu 7,90 lei, pentru scadenţa iunie, ajungând la 151,20 lei.
Derivatele pe activul suport al acţiunilor Petrom (DESNP) cu scadenţa iunie s-au apreciat cu 0,0016 lei, la 0,4421 lei, iar pentru scadenţa septembrie au câştigat 0,0103 lei, până la 0,46 lei.

Pentru scadenţa iunie, aurul a fost cotat la 944 dolari/uncie.

Sursa: NewsIn