Lider CDU:Agenţiile de rating sunt prea importante. Ce crede Merkel

0

Parlamentarul german Michael Meister, unul dintre liderii coaliţiei CDU care susţine cancelaria condusă de Angela Merkel, vrea modificarea legislaţiei astfel încât agenţiile de rating să nu mai fie atât de importante pentru investitorii instituţionali.

 

La o zi după ce Standard & Poor’s (S&P) a coborât raitngurile a nouă state din zona euro, inclusiv Austria şi Franţa, vicepreşedintele grupului parlamentar CDU din parlament a afirmat că instituţiile ar trebui să-şi poată efectua propriile evaluări privind riscul, şi să ia decizii independente de opiniile agenţiilor de rating din SUA.

 

„Parlamentarii pot lua măsuri astfel încât anumiţi investitori să fie mai puţin dependenţi de analiza agenţilor”, a arătat oficialul.

 

În Germania şi în alte ţări dezvoltate, legea obligă unele fonduri de pensii şi alte tipuri de investitori instituţionali să investească numai în titluri cu rating maxim AAA.

 

Meister a afirmat că pierderea ratingului maxim de către Austria şi Franţa ar putea afecta anumiţi investitori şi a criticat decizia S&P, notând că retrogradarea Franţei a venit într-o perioadă când guvernul de la Paris implementează mai multe reforme.

 

Merkel a arătat ulterior că sprijină propunerae lui Meister, afirmând că reglementările care împiedică în mod automat unii investitori să cumpere anumite obligaţiuni de stat sunt prea rigide.

 

„Reglementările sunt foarte, foarte stricte şi conduc la anumit efecte puternice. Cred că ar fi util să analizăm situaţia şi să vedem dacă este necesar să modificăm legislaţia”, a afirmat cancelarul german.

 

Germania este singura ţară din zona euro al cărei rating nu a fost afectat de deciziile S&P anunţate vineri.

 

Franţa şi Austria au părăsit clubul restrâns al statelor cu rating AAA de la toate cele trei agenţii, fiind retrogradate la AA+. Ratingurile Olandei, Finlandei şi Luxemburgului au fost menţinute la AAA, însă puse pe perspectivă negativă.