Lider PSD, huiduit la Iași de Ziua Principatelor: De ce nu au venit Tăriceanu şi cu Dragnea? Să nu îi huiduim?

0

În timpul discursului liderului PSD Iaşi, Maricel Popa, susţinut în Piaţa Unirii din oraş, mai mulţi oameni au huiduit, nemulţumiţi de acţiunile guvernanţilor, potrivit Mediafax.ro.

 

Oamenii au strigat „Hoţii, hoţii”.

 

Unul dintre protestatari a spus că ar fi vrut să vină la Iaşi liderii PSD şi ALDE, respectiv Liviu Dragnea şi Călin Popescu Tăriceanu.

 

„Am spus guvern de hoţi şi de mafioţi. Ce caută în Iaşi, oraş capitală istorică. De ce vin ăştia aici? De ce nu au venit Tăriceanu şi cu Dragnea? Să nu îi huiduim? Ne-am săturat. Am trăit pe vremea comuniştilor, nu vreau să trăiască şi copiii noştri”, a spus o femeie din mulţime.

 

Maricel Popa şi-a susţinut mai departe discursul, fără să se întrerupă.

 

Câteva mii de persoane participă la manifestările din centrul Iaşului, care marchează 160 de ani de la Unirea Principatelor.