Loredana a plecat în cea mai lungă vacanță de până acum, pentru a se purifica! A anulat angajamente concertistice de zeci de mii de euro

0

Loredana a plecat în cea mai lungă vacanță din viața sa. După 36 de ani de intense activitate muzicală, solista și-a anulat aparițiile pe următoarea lună de zile, și-a luat fata și a plecat în India.

Un loc de care s-a apropiat în ultimii ani, apropiere ce a venit în paralel cu aprofundarea practicii yoga. Solista simbol a muzicii românești, care anul acesta împlinește 53 de ani, are în plan să se reîntâlnească cu unul dintre liderii spirituali ai lumii, profesorul de yoga Sadhguru (Jaggi Vasudev). Un personaj destul de controversat în India, acuzat de multe ilegalități, care a vizitat în trecut și România. Tatăl vedetei a confirmat faptul că Loredana și nepoata sa, Elena (25 de ani)  au plecat în șțara asiatică.

Tatăl Loredanei Groza: ”Cântă de 36 de ani dar nu a avut niciodată un concediu”

După mii de concerte, sute de ore de emisiuni tv și filmări, autoarea multor succese din muzica românească, solista și-a luat primul concediu, cu adevărat. ”De 36 de ani cântă, dar nu a avut niciodată un concediu. Mereu unde a fost plecată, în lumea asta, în Brazilia sau în altă parte, motivul a fost participarea sa la concerte. La fel și în Canada, de câte ori a fost și pe acolo. s-a întors în India, cu fată cu tot. La Guru, la cel care a fost pe aici. Vrea să-și facă și piese în atmosfera și cu muzica de acolo”, a spus poetul Vasile Groza, tatăl artistei.

Loredana a plecat în cea mai lungă vacanță de până acum, în India!

”Întotdeauna mi-am dorit(să merg în India) și e o țară în care îmi place foarte mult să trăiesc. Îmi place mâncarea, îmi place muzica, îmi plac oamenii. Recomand oricui o călătorie în India. Este o țară pe care mulți o comentează negativ, dar astea sunt doar niște paternuri care ne sunt băgate în cap de prieteni, părinți, profesori, oameni. Cred că în India trebuie să te duci fără prejudecăți și să te lași purtat de energia și de nebunia care e acolo, pentru că e o țară fenomenală”, spunea Loredana înainte să ajungă prima oară în țara asiatică.

Alternosfera au lansat ”Imnuri de Război”, un cântec manifest la un an de la invazia rusească /VIDEO!  Ce rol a avut Florin Piersic Jr.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.