Uber pregătește una dintre cele mai mari transformări din istoria colosalei companii. Gigantul transportului rutier de persoane a anunțat că ia în calcul o nouî strategie care include investiții de peste 10 miliarde de dolari în vehicule autonome și în companii specializate în tehnologia robotaxi. Mișcarea marchează o schimbare majoră de direcție în tandem cu viitorul mobilității pe întreg mapamondul.
Lovitură pentru șoferii Uber. Colosul investește în viitorul fără șofer
După ani în care și-a construit afacerea cu șoferi independenți conectați prin aplicație (7,1 milioane de șoferi și curieri activi la nivel global), Uber face un pas decisiv către automatizare fiindu-i frică de faptul că va fi depășită de noii jucători din piața transportului autonom. Compania investește pentru a devein un hub global pentru serviciile de robotaxi. Planul companiei presupune achiziția a mii de vehicule autonome, dar și investiții directe în firme care dezvoltă această tehnologie. Potrivit estimărilor, peste 2,5 miliarde de dolari ar putea merge către participații în companii de profil, iar alte 7,5 miliarde de dolari ar urma să fie direcționate către dezvoltarea unor flote de robotaxiuri deja testate în câteva orașe ale lumii.
Pentru a accelera tranziția, Uber a semnat deja parteneriate cu mai mulți actori importanți din sectorul auto și tehnologic, companii implicate în dezvoltarea vehiculelor electrice și autonome. Noua strategie nu înseamnă că Uber va produce propriile mașini autonome, ci că își dorește să devină platforma care conectează mai mulți operatori de robotaxiuri cu utilizatorii finali. Practic, compania vrea să devină un intermediar principal într-o piață care se anunță extrem de competitive în viitorul apropiat.
Uber baga robotaxiuri în 28 de orașe până în 2028. Croația ”deschide drumul” în Europa
Uber a anunțat că intenționează să lanseze servicii de robotaxi în cel puțin 28 de orașe până în anul 2028. Implementarea proiectelor va depinde însă de îndeplinirea unor obiective tehnice și operaționale stabilite împreună cu partenerii implicați. Succesul acestui plan depinde de mai mulți factori- siguranța sistemelor autonome, reglementările locale, acceptarea publicului și capacitatea tehnologiei de a gestiona traficul urban.
Interesul pentru robotaxiuri a crescut puternic în ultimele luni, după ani de proiecte întârziate. Evoluțiile rapide din domeniul inteligenței artificiale și noile colaborări dintre companiile tech și producătorii auto au readus optimismul în industria transportului. Specialiștii consideră că vehiculele autonome ar putea reduce semnificativ costurile transportului urban, ar îmbunătăți eficiența rutelor și ar contribui la fluidizarea traficului în marile orașe.











