Ludovic Orban a spus clar! CÂT VA DURA construcția PNL – PSD

Fostul președinte al PNL, Ludovic Orban, vine cu precizări de ultmă oră referitoare la negocierile dintre liberali și social democrați.

Acesta susține că o construcție precum cea dintre PSD și PNL va rezista atâta timp cât ea va fi necesară social-democraților.

În ceea ce privește un guvern PSD – PNL, Orban spune că e „împotriva voinței dominante a alegătorilor celor două partide”.

Guvernarea e ”GATA”

Întrebat, la Digi 24, cât va rezista construcția PSD – PNL, Orban a spus tranșant: „Atâta timp cât PSD va considera necesar prezența la guvernare. Dacă PSD va simți că pierde din guvernarea cu PNL – și vă garantez că pierde – e gata”, a spus Orban.

Totodată, el a precizat că a văzut analizele sociologice privind soluționarea crizei. Astfel, un guvern PSD ar avut un sprijin mai mare decât un guvern PSD – PNL.

„Aproape două treimi din votanții PNL nu erau de acord ca PNL să intre în guvern cu PSD și peste jumătate din votanții PSD nu erau de acord ca PSD să intre în guvern cu PNL”, a mai spus fostul președinte al liberalilor.

Orban a mai subliniat faptul că un guvern PSD – PNl este unul „împotriva voinței dominante a alegătorilor care au votat cu cele două partide”. Întrebat cine va rămâne în Guvern și cine va fi dat afară în cazul în care PSD și PNL nu se vor mai înțelege, Ludovic Orban a spus:

„PNL nu cred că va mai avea capacitatea să refacă o altă majoritate parlamentară dacă dă PSD afară”.

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed