„Criza, declinul și chiar falimentul Huawei se apropie. Suntem în primăvară, dar iarna este foarte aproape. Nu uitați ca Titanicul a pornit în cursa fatidică în uralele publicului“. Puțini șefi ar putea fi atât de alarmiști ca Ren Zhengfei, însă trebuie ținut seama de faptul că spunea cuvintele respective în 2000, la vârful bubble‑ului tehnologic. Se temea pe bună dreptate de o explozie care ar fi putut distruge firma pe care o fondase. Și totuși, Huawei și‑a revenit rapid, în 2010 devenind cel de‑al doilea mare producător mondial de echipamente de telecomunicații, cu vânzări anuale de 28 de miliarde de dolari, nu cu mult în urma liderului, Ericsson, cu vânzări de 30 de miliarde. Anul acesta, Huawei, o companie cu 110.000 de angajați, ar putea să‑i depășească pe campionii suedezi.
SCOPUL LUI REN. Dar Ren se află abia la jumătatea drumului. În următorii zece ani, Huawei dorește să devină nu doar un lider al tehnologiei, ci și o companie de 100 de miliarde de dolari, care să facă parte din liga giganților vestici ai IT‑ului, cum sunt Cisco, HP sau IBM. Modul în care starul tehnologiei chineze va face tranziția are implicații largi. Va fi un test care va arăta cât de departe sunt pregătite să meargă companiile chineze în a concura rivalele occidentale pentru a deveni un brand global.
Ne va arăta de asemenea cât de deschis este Occidentul în a lăsa un mare jucător chinez să intre în partidă – pentru Huawei acest al doilea aspect este cel mai problematic. Dacă întrebi un politician din Washington despre Huawei, sunt șanse mari să‑ți descrie o organizație sinistră: o companie care se pare că este condusă ca o operațiune militară, ce nu respectă proprietatea intelectuală a altora și ale cărei produse sunt puternic subvenționate de împrumuturile ieftine de la Banca Chineză pentru Dezvoltare. Și, cireașa de pe tort, Ren a făcut parte din Armata de Eliberare a Poporului. În ciuda multor investiții și a lobby‑ului în America, ideea că Huawei este un front al armatei chineze și că spionii chinezi o folosesc pentru a asculta și chiar a controla lucrurile de la distanță e o piatră de gâtul companiei.
Drept urmare, Huawei este izolată la periferia pieței de telecomunicații americane. Se spune că, în noiembrie trecut, atunci când Sprint Nextel, al treilea mare operator de telefonie mobilă american, se gândea să ofere Huawei un contract de miliarde, șeful companiei americane ar fi primit un telefon de la Washington și până la urmă a optat pentru un alt furnizor. Mai mult, în februarie anul acesta, guvernul american a forțat Huawei să renunțe la o afacere minoră: achiziția de două milioane de dolari a patentelor deținute de 3Leaf, un start‑up falimentar din Silicon Valley.
SĂLAȘUL LUI REN. Imensul campus Huawei din Shenzhen, chiar lângă granița cu Hong Kong, dezvăluie o imagine diferită. Clădirile de sticlă seamănă cu cele din Silicon Valley. Fețele obosite din lifturi sugerează ore lungi de lucru, paturile pliante dintre birouri fiind folosite pentru câte o ațipeală în pauză mai degrabă, și nu pentru nopți petrecute la serviciu. În mijlocul campusului tronează „turnul celor zece mii de ingineri“, ale căror eforturi pot fi admirate în somptuosul centru de expoziții al Huawei. Compania a introdus SingleRAN, o stație pentru rețelele de telefonie mobilă care poate fi programată pentru diferite standarde de wireless. A fost de asemenea prima care a produs un conector (dongle) ușor de folosit.
Spre deosebire de Silicon Valley, nu vezi nicăieri laptopuri în uriașa cantină a companiei. Orice angajat care pleacă dintr‑un birou dotat cu calculator trebuie să treacă prin niște proceduri de securitate obositoare – asta în caz că va ajunge cumva să lucreze la rivalul chinez din cealaltă parte a orașului, ZTE, companie pe care Huawei a dat‑o în judecată pe marginea violării unor mărci înregistrate. De fapt, Huawei are tot atât de multă proprietate intelectuală de apărat cât are orice gigant tehnologic occidental, spune Song Liuping, șeful departamentului juridic. Până în 2010, Huawei înregistrase aproape 18.000 de patente de invenții și inovații, incluzând 3.000 în străinătate.
Alte suspiciuni cu privire la Huawei sunt mai dificil de contracarat. Într‑o scrisoare deschisă adresată guvernului american după interzicerea achiziției 3Leaf, vicepreședintele Huawei, Ken Hu, confirma că anumiți clienți beneficiază de credite de la bănci chinezești, fără a da alte detalii. Compania a încercat să domolească temerile cu privire la securitatea tehnologiilor folosite înființând un modul care permite clienților și guvernelor să‑i examineze echipamentele. Metoda n‑a prea avut succes în America, dar pare să fie acceptabilă în Marea Britanie, unde compania a deschis anul trecut „Cyber Security Evaluation Centre“ în care sunt testate transparent echipamentele pentru a demonstra că ating standardele de securitate.
Citeste mai mult despre Ren Zhengfei si Huawei in MONEY EXPRESS