Lupta Antifraudei cu restaurantele continuă. Trei situații în care un local corect poate fi amendat de Fisc

0

Sâmbătă noaptea, 98 de localuri din zonele Centrul Vechi, Ateneu și Herăstrău, din Capitală, au fost controlate de 220 de inspectori Antifraudă, care au verificat dacă acestea folosesc casa de marcat și dacă emit bon fiscal.

 

„În urma acțiunii de sâmbătă noaptea, s-a constatat că, aproape fără excepție, cei controlați eliberau note de plată/ proforme sau bonuri nefiscale în locul bonului fiscal, existând suspiciunea întemeiată că aceștia țin evidența dublă a activității”, susțin reprezentanții Agenției Naționale de Administrare Fiscală (ANAF), într-un comunicat de presă publicat ieri.

 

Astfel, în urma controalelor de sâmbătă noaptea, Fiscul a dat 135 de amenzi în sumă totală de 437.200 lei, au confiscat numerar în valoare de 8.081 lei, au dat 11 avertismente și au suspendat activitatea unui local.

 

„Întrucât, în ciuda acțiunilor concertate ale inspectorilor antifraudă demarate în martie 2015, o parte dintre agenții economici nu au înțeles că, alături de cazurile de mare evaziune instrumentate, ANAF acordă o atenție deosebită evaziunii fiscale rezultată din neemiterea bonului fiscal, se va proceda la o verificare atentă a evidențelor tehnico-operative și contabile”, a mai precizat Fiscul.

 

Totuși, sunt situații în care atât localul, cât și ANAF au dreptate. Și, cum în România autoritatea statului prevalează în fața autorității agentului economic, cel mai probabil, în asemenea situații, firmele sunt amendate.

 

Iată trei tipuri de situații, enumerate de un contribuabil pe pagina de Facebook a ANAF:

 

1. Ospătarul întreaba clientul cum plătește, cu numerar sau cu card. Clientul răspunde că plătește cu card. Ospătarul se duce la casa de marcat, scoate bonul fiscal pe care scrie „încasat cu card”, se duce cu POS-ul la client și constată că acesta nu are bani pe card, caz în care clientul plătește cu numerar. Instantaneu, inspectorul fiscal poate spune că a încasat numerar, dar nu a fost emis bon fiscal.

 

2. Clientul spune că plătește cu numerar. Ospatarul emite bon fiscal pe care scrie „încasat în numerar”. Pleacă cu bonul fiscal către client, timp în care inspectorul scoate un X din casa de marcat, numără banii și ce sa vezi… lipsă de numerar în casă.

 

3. Clientul cere nota de plată, ospatarul aduce o notă de plată, clientul e de acord, scoate numerar, plătește, ospatarul ia banii, se îndreaptă către casa de marcat, nu apuca să emita bonul fiscal, că inspectorul îi ia banii ospatarului cu mențiunea că nu a emis bon fiscal.

 

Oamenii de afaceri doresc ca situațiile de acest gen să fie clarificate pentru a nu se creea abuzuri.