Matolcsy a afirmat că executivul de la Budapesta va păstra taxa specială asupra băncilor, aprobată recent pentru o perioadă de trei ani, şi estimează că veniturile bugetului de stat vor creşte, datorită acestei măsuri, cu 200 miliarde forinţi (720 milioane euro) numai în 2010, transmite Bloomberg.
Fondul Monetar Internaţional (FMI) şi Uniunea Europeană (UE) au suspendat în weekend discuţiile cu Ungaria privind evaluarea acordului de împrumut încheiat la sfârşitul lui 2008, avertizând că guvernul de la Budapesta trebuie să adopte măsuri dure pentru reducerea deficitului bugetar.
Forintul s-a depreciat luni dimineaţă cu până la 2,8% faţă de euro şi se tranzacţiona la Budapesta, în jurul orei 7:42, la 289,24 forinţi/euro, cu 2,5% peste închiderea de vineri, de 282,1 forinţi/euro.
Moneda ungurească a revenit astfel la minimul înregistrat pe 7 iunie, când a fost afectată de declaraţiile unor politicieni maghiari, care comparau atunci situaţia Ungariei cu cea a Greciei în privinţa datoriei de stat.
Potrivit agenţiei Reuters, Matolcsy a mai declarat, luni dimineaţă, pentru postul de televiziune m1, că reprezentanţii FMI şi UE s-au arătat îngrijoraţi de taxa asupra băncilor şi de planul guvernului ungar de a plafona salariile din sectorul public, măsură care ar afecta inclusiv remuneraţia oficialilor băncii naţionale.
Ungaria a încheiat în octombrie 2008 un acord pe doi ani cu FMI şi UE pentru un împrumut extern de 20 miliarde euro.
Ungaria respinge categoric noi măsuri de austeritate. Forintul se depreciază puternic faţă de euro
Publicat la 19.07.2010, 07:52:08
Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite

Piețe financiare
Aur vs Bitcoin: ce păstrează mai bine valoarea
Piețe financiare
13 din 16 echipe din SuperLiga au o casă de pariuri pe tricou. Anglia a interzis, România merge înainte
Piețe financiare
Curs euro valabil luni, 24 august: 5.2581 lei. OMV a pierdut 0.93% pe BVB
Piețe financiare
Ce urmărim săptămâna viitoare: INS publică estimarea PIB T2 2026 (estimare flash) și Eurostat - flash CPI Eurozonă, august 2026
Piețe financiare
