Macron, un președinte pro alcool: O masă fără vin ar fi tristă

0

Inițiativa de a promova o lună ianuarie fără consum de alcool a devenit motiv de dispută în Franţa, după ce peste 45 de profesori cu studii în domeniul adicţiilor au semnat o scrisoare prin care îndeamnă statul să susțină o lună de abstinenţă, însă lobby-ul pentru alcool arată că ideea nu este în concordanţă cu cultura franceză, relatează The Guardian. Nici Emmanuel Macron nu este un împătimit al ideii, preşedintele este văzut în Franţa ca fiind cel mai pro-alcool lider de stat de după Al Doilea Război Mondial. El a declarat că bea vin în fiecare zi, la prânz şi seara, şi că o masă fără vin ar fi „puţin tristă”.

Cadre universitare şi medici care lucrează în domeniul dependenţelor i-au scris ministrului francez al Sănătăţii pentru a-i spune că statul nu face destul pentru a avertiza populaţia în privinţa riscurilor legate de consumul de alcool. Prin urmare, spun ei, guvernul ar trebui să sprijine o campanie prin care să încurajeze o lună fără alcool la începutul anului. Conceptul „Dry January” (ianuarie pe sec – n.red.), apărut în Marea Britanie în urmă cu 10 ani, a fost introdus în Franţa în 2020 sub denumirea de „défi de janvier”, adică provocarea lunii ianuarie, fiind promovat de organizaţii caritabile din domeniul sănătăţii. Popularitatea ideii de „Dry January” a crescut din 2020, peste 60% dintre francezi dorind să o aplice în 2024, potrivit unui sondaj BVA pentru Asociaţia Addictions France. Cu toate acestea, ministerul Sănătății nu a promovat campania, iar politicienii sunt reticenţi în a se implica. 
Universitarii şi medicii au declarat în scrisoarea lor că sprijinul statului pentru această iniţiativă ar fi o oportunitate şi un „semnal puternic” care ar „calma” dezbaterea privind consumul de alcool în Franţa. „Se pare că încrederea în guvern atunci când e vorba de a avea o abordare politică coerentă şi hotărâtă privind alcoolul s-a erodat grav”, se arată în scrisoare. Este „mai mult decât păcat” că guvernul continuă să se distanțeze de inițiativa franceză a unei luni ianuarie „pe sec”, spun semnatarii scrisorii.

După SUA, Franţa este al doilea mare consumator de vin din lume, iar politicienii francezi sunt atenți la industria vinicolă a ţării, care are 500.000 de angajaţi. Preşedintele Emmanuel Macron este văzut în Franţa ca fiind cel mai pro-alcool preşedinte de după Al Doilea Război Mondial. El a declarat că bea vin în fiecare zi, la prânz şi seara, şi că o masă fără vin ar fi „puţin tristă”. El a fost filmat anul trecut în timp ce a dat pe gât o sticlă de bere în 17 secunde într-un vestiar de rugby. Puternicul lobby francez al alcoolului susţine că Franţa este o naţiune care bea în mod tradiţional cu moderaţie, astfel încât o lună ianuarie care să fie lună de abstinenţă ca în Marea Britanie nu este în concordanţă cu cultura sa şi este mai potrivită pentru băutorii de lux din nordul Europei. Cu toate acestea, cei care militează pentru sănătate menţionează cifre precum cele dintr-un sondaj recent realizat de Liga franceză împotriva cancerului, care a arătat că 70% dintre părinţii francezi nu văd nicio problemă în a le da adolescenţilor lor alcool în timpul sărbătorilor.


LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.