Mai multe autocare cu simpatizanţi PSD au ajuns în Capitală: „Nu vreau să-l fluier pe Iohannis. Am venit pe banii mei”

0

De la Constanţa a ajuns, vineri dimineaţă, un autocar inscripţionat cu semnul electoral PSD, în care erau aproximativ 100 de persoane.

„Am venit pentru că sunt româncă. Şi pentru că este ziua noastră. Nu vreau să-l fluier pe Iohannis, pentru că este român ca mine, preşedintele ţării, şi îl respect. Pe la 4 şi jumătate am plecat din Constanţa. Am venit pe banii mei. Mă întorc când se termină parada”, a declarat, pentru agenţia de presă MEDIAFAX, Anica.

 

„Am venit de la Constanţa. Am plecat pe la 4.30-5.00. Am venit la demonstraţie, să vedem parada, nu am văzut-o pe viu prea curând şi am venit să o văd. Când se termină, venim toţi la autocar şi plecăm. Noi, pensionarii, ne-am strâns şi am venit aici. Pe banii noştri. Noi plătim autocarul”, a mai spus, pentru MEDIAFAX, George, pensionar.

 

 

„Am venit de la Petrila, pentru Ziua Naţională a României. Vrem să participăm şi noi la parada portului popular. Sunt membru de partid PSD. Ne-am mobilizat noi, mai multe persoane şi am zis că vrem să venim la Bucureşti pentru a participa la această paradă. Fiecare ne-am plătit transportul, cam undeva la 100 de lei”, a explicat Lucian.

 

Oamenii spun că se vor întoarce acasă tot cu autocarele, imediat ce se termină parada.