Maia Sandu, mesaj de Ziua României: „Drumul nostru este comun”

Preşedintele Republicii Moldova, Maia Sandu, subliniază, într-un mesaj transmis de Ziua Naţională, că drumul ţării sale şi al României este unul comun, locul celor două state fiind în Uniunea Europeană. ”România este iubită aici pentru ceea ce face, dar mai ales pentru ceea ce este. Şi ştiu că şi Moldova este iubită în România”, afirmă Sandu.

”România este iubită în Republica Moldova, pentru ajutorul constant, dar, mai ales, pentru lucrurile care ne unesc – limba transmisă cu dragoste de părinţi, istoria de la care învăţăm multiple lecţii de demnitate şi cultura care construieşte cele mai statornice punţi. România este iubită aici pentru ceea ce face, dar mai ales pentru ceea ce este. Şi ştiu că şi Moldova este iubită în România”, a afirmat Maia Sandu, în mesajul transmis de Ziua Naţională a României.

Ea a subliniat că, de-a lungul anilor, România a iubit Moldova necondiţionat, fără a aştepta lauri sau beneficii: ”Ca orice iubire autentică România nu a strigat-o bătându-se cu pumnul în piept, ci a manifestat-o indiferent de circumstanţe”.

Preşedintele Republicii Moldova a menţionat că România a oferit lumină, la propriu, când cetăţenii Moldovei aveau cea mai mare nevoie, ajută la modernizarea ocalităţilor, la salvarea vieţilor oamenilor de pe malul stâng al Prutului prin serviciul medical de urgenţă SMURD şi a oferit primele ajutoare pe timp de criză pandemică.

Maia Sandu a subliniat că nu doar lista lungă a ajutoarelor oferite Moldovei îi face să fie profund recunoscători, ci şi încrederea pe care moldovenii o au că pot mereu conta pe România.

Ea a susţinut că România este pentru Republica Moldova un pilon de rezistenţă şi este cel mai aprig avocat al parcursului său european.

”O privim cu speranţă atunci când ne aflăm la nevoie şi ca reper în aspiraţiile noastre de aderare la UE. Iar România ne priveşte cu încredere că vom izbuti în calea aleasă”, a arătat Sandu.

De asemenea, şefa statului a declarat că cele două ţări sunt legate prin trecutul comun, dar şi prin viitorul pe care îl vor împărţi.

”Ne leagă dorinţa de a construi o societate dreaptă şi bună pentru toţi cetăţenii noştri, de a deveni mai puternici împreună. Drumul nostru este comun – locul nostru este împreună în Uniunea Europeană. Ştim România alături de noi – şi acest lucru ne ajută să avem încredere în viitor, oricât de mari ar fi încercările prin care trecem. La mulţi ani tuturor celor care simt româneşte, vorbesc limba română şi iubesc România!”, a conchis Maia Sandu.

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed