Mâncare cu viermi la Școala de Poliție din Cluj. Ce spune IGPR

0

Elevii de la Școala de Poliție ”Septimiu Mureșan” din Cluj-Napoca au găsit viermi în mâncarea servită joi, 14 decembrie.

”S-au găsit viermi în ciorbă și în paste astăzi, la prânz. Nu a reclamat nimeni nimic pentru că nu e prima dată când se găsesc viermi. Odată, o colegă a făcut poze și cei de la bucătărie i-au cerut să șteargă poza și să arunce mâncarea la gunoi”, a declarat pentru știridincluj.ro o elevă din cadrul Școlii de Agenți de Poliție din Cluj-Napoca.

Ce a transmis Inspectoratul General al Poliției Române

”În urma vehiculării în spațiul public a unor nereguli privind alimentația la Școala de Agenți de Poliție „Septimiu Mureșan” Cluj-Napoca, Centrul de Informare și Relații Publice din cadrul I.G.P.R. este abilitat să comunice următoarele:

Conducerea Inspectoratului General al Poliției Române a dispus trimiterea unei echipe de specialiști, pentru verificarea aspectelor semnalate.

La finalizarea verificărilor, urmează a fi dispuse măsurile legale în consecință”, a precizat chestorul de poliție, Georgian Drăgan.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.