Manifestaţii la Madrid împotriva vizitei cancelarului Angela Merkel

0

„Nu unei Europe germane” şi „Merkel Go Home” (Merkel, pleacă acasă) se putea citi pe pancartele agitate de manifestanţi, unii arătând o Angela Merkel cu svastica desenată pe obraji.

 

Între fluierături, ei au scandat slogane apărute în timpul mişcării „indignaţilor” în mai 2011: „Criza voastră nu o vom plăti” sau „Mâinile în aer! Acesta este un jaf”.

 

Chemaţi iniţial în centrul Madridului în faţa sediului reprezentanţei Parlamentului european, manifestanţii s-au îndreptat după o oră şi jumătate către ambasada germană, protejată de poliţişti.

 

Joi, cancelarul s-a întâlnit cu şeful Guvernului spaniol Mariano Rajoy, care a iniţiat în acest an un efort de austeritate fără precedent în Spania pentru reducerea deficitului public de la 8,9 la sută din PIB la sfârşitul lui 2011 până la 2,8 la sută în 2014, aşa cum le-a promis partenerilor europeni.

 

Aceste eforturi sunt cu atât mai dificile cu cât Spania a revenit la recesiunea de la sfârşitul lui 2011, la mai puţin de doi ani după ce a ieşit, fiind afectată de un nivel record al şomajului (24,6 la sută).

 

„Am venit să protestez faţă de situaţia în care ne aflăm din cauza Germaniei care ne forţează la o austeritate absurdă fără niciun sens în Spania, cu un nivel de şomaj atât de ridicat”, explica Paco Frontinan, 58 ani, care şi-a pierdut locul de muncă în telecomunicaţii în urmă cu patru luni.

 

„Sunt soluţii capitaliste la o criză provocată de pieţe”, a continuat Marian Ugarte, 33 ani, angajat al unui ONG, denunţând „condiţiile impuse de către Europa”.

 

Mai devreme, în cadrul unei conferinţe de presă comune cu Mariano Rajoy, Angela Merkel a salutat pachetul de reforme adoptat de către Spania şi a justificat aceste măsuri.

 

„Nu este vorba de a complica viaţa altora, ci de a şti dacă în 20 de ani Europa va mai fi un continent care poate fi luat în serios”, a explicat ea.