Marea Britanie a recunoscut oficial coaliţia siriană de opoziţie

‘Guvernul Majestăţii Sale a hotărât să recunoască coaliţia naţională a revoluţiei siriene şi forţele de opoziţie ca unic reprezentant legitim al poporului sirian’, a afirmat şeful diplomaţiei britanice în parlament.

 

Reprezentanţii diferitelor facţiuni ale opoziţiei siriene au parafat în 11 noiembrie, la Doha, un acord de compromis, obţinut în urma presiunilor ţărilor occidentale şi arabe, pentru constituirea unei coaliţii puternice şi unite, necesară căderii actualului regim de la Damasc condus de Bashar al-Assad.

 

Acordul de la Doha este rezultatul unui compromis după discuţii intense între diversele formaţiuni de opoziţie siriene, printre care şi Consiliul Naţional Sirian (CNS), care a fost supus unor presiuni sporite din partea statelor arabe şi a comunităţii internaţionale pentru a accepta înţelegerea.

 

Până în prezent, CNS a fost considerat de către comunitatea internaţională un ”interlocutor legitim”, dar pentru lipsa lui de reprezentativitate a fost extrem de criticat, mai ales de către SUA.

 

Vineri, William Hague a indicat, înainte de o întâlnire cu reprezentanţi ai opoziţiei siriene, că Londra vrea ‘să ştie mai multe despre proiectele’ coaliţiei siriene de opoziţie înainte de a o recunoaşte drept ‘singura reprezentantă legitimă a poporului sirian’.

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed