Marea Britanie ar putea depăşi Germania, devenind cea mai mare economie europeană

Oficialul britanic a dat asigurări că bugetul pentru ştiinţă nu va fi redus, iar suma cheltuită de la buget pentru inovaţii va fi dublată.

Studiile realizate săptămâna trecută în rândul oamenilor de afaceri arată că economia britanică a avut un start solid în 2015, iar rata şomajului este la cel mai redus nivel din ultimii şase ani. Luna trecută, Fondul Monetar Internaţional a menţinut estimările privind avansul economiei Marii Britanii în acest an la 2,7%, iar pentru anul viitor estimează o expansiune de 2,4%.

Datele oficiale sugerează că Marea Britanie a depăşit Franţa anul trecut, devenind a doua economie europeană. Conform datelor Eurostat, în 2014, valoarea PIB-ului Marii Britanii s-a ridicat la 2.200 miliarde de euro, înaintea Franţei – 2.140 miliarde de euro – dar în urma Germaniei – 2.900 miliarde de euro.

Un raport al Centre for Economic and Business Research (CEBR) estimează că, în următoarele două decenii, Germania, afectată de declinul populaţiei şi de slăbiciunea euro, ar putea fi depăşită de Marea Britanie, pentru prima dată din 1954.

La un eveniment desfăşurat la Londra, Nick Clegg şi-a exprima dorinţa de a face tot posibilul pentru ca ritmul de creştere al economiei britanice să fie în medie cu 1% mai ridicat decât al Germaniei până în 2035.

‘Credem că, prin construirea unei economii deschise, moderne, solide, putem deveni cea mai mare putere din Europa. Putem înregistra un ritm de creştere mai rapid decât Franţa şi Germania, depăşindu-le şi devenind cea mai mare economie a Europei în 20 de ani’, a afirmat liderul Partidului Liberal-Democrat.

În 2014, economia Marii Britanii a înregistrat cel mai rapid ritm de creştere din 2007, în ciuda unei încetiniri mai mari decât se estima în ultimul trimestru. Anul trecut, PIB-ul Regatului Unit a crescut cu 2,6%, comparativ cu un avans de 1,7% în 2013, arată datele publicate recent de Oficiul Naţional de Statistică (ONS).

Marea Britanie este în grafic pentru a înregistra cel mai rapid ritm de creştere în rândul G7 (principalele şapte state industrializate din lume), în 2014.

În trimestrul patru din 2014, creşterea a încetinit la 0,5%, de la 0,7% în precedentele trei luni, în timp ce economiştii se aşteptau la un avans de 0,6%, în ultimele luni ale anului trecut.

În 2014, PIB-ul Germaniei a crescut cu 1,6%, depăşind estimările Oficiului Federal de Statistică (Destatis), de 1,5%.

Luna trecută, Guvernul german a îmbunătăţit estimările de creştere în acest an, pe fondul îmbunătăţirii situaţiei pe piaţa forţei de muncă, al scăderii preţului la ţiţei şi al măsurilor de stimulare adoptate de BCE.

În 2015, PIB-ul Germaniei ar urma să înregistreze un avans de 1,5%, faţă de 1,3% prognozat în octombrie, a anunţat Guvernul de la Berlin, datorită majorării cheltuielilor de consum şi salariilor.

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed