Marea Britanie urmează exemplul SUA şi impune noi sancţiuni Rusiei pentru a ”decima maşina de război a lui Putin”

0

Al cincilea pachet de sancţiuni pe care Marea Britanie îl impune Moscovei include îngheţarea totală a activelor celei mai mari instituţii bancare din Rusia, Sberbank, şi a Credit Bank of Moscow, precum şi interzicerea de noi investiţii britanice în Rusia, în valoare de peste 14 miliarde de dolari în 2020, conform unui comunicat publicat de Ministerul britanic al Afacerilor de Externe, citat de CNN.

Marea Britanie va renunţa la dependenţa de cărbune şi petrol ruseşti până la sfârşitul lui 2022 şi va pune capăt importurilor de gaze ruseşti ”cât mai curând posibil”. De asemenea, exporturile de echipamente petroliere şi catalizatori, precum şi importurile de produse din fier şi oţel vor fi oprite, se mai adaugă în comunicat.

”Acesta va fi un alt impact major pentru economia rusă şi va limita şi mai mult capacităţile ei viitoare”, se mai arată în comunicat.

Marea Britanie a sancţionat încă 8 oligarhi ruşi, pe care preşedintele rus Vladimir Putin ”îi foloseşte pentru a-şi susţine economia de război”, mai precizează comunicatul citat.

Ultimele măsuri adoptate vor pune capăt importurilor de energie provenită din Rusia de care Marea Britanie beneficia în trecut. De asemenea, vor fi sancţionate mai multe persoane şi întreprinderi, ”decimând maşina de război a lui Putin”, a declarat ministrul britanic de Externe, Liz Truss, care a calificat noul pachet de sancţiuni drept ”cele mai drastice” până la momentul actual.

”Împreună cu aliaţii noştri, arătăm elitei ruseşti că nu se poate spăla pe mâini de atrocităţile comise din ordinul lui Putin. Nu ne vom odihni până când Ucraina va învinge”, a adăugat ea.