Munteanu Marian Teofan Dragoş. Liderul Pieţei Universităţii. „Mesia” studenţilor din timpul amplelor manifestaţii de stradă din 1990, terminate cu cea mai sângeroasă dintre mineriade, din 13 – 15 iunie. „Golanul” cu care, imediat după Revoluţie, se identificau milioane de români care strigau, în stradă sau doar în gând, „Jos, comuniştii!”, „Libertate!”, „Victorie!”.
Tânărul care iniţiase demonstraţiile paşnice din Piaţă, băgat în spital, aproape mort, de minerii mânaţi de Miron Cozma la Bucureşti, aduşi în Capitală la ordinul preşedintelui de atunci, Ion Iliescu, pentru „a instaura o democraţie veritabilă”. Democraţia lui Iliescu. „Băiatul bun” din Piaţă, închis la Jilava, pentru două luni, de regimul condus de acelaşi Ion Iliescu, scos de după gratii inclusiv la presiunea internaţională.
Asta e ceea ce se ştie. Ceva pare să lipsească, însă, din istoria scrisă de până acum a României. Ceva esenţial.
„Voi semna cu numele «Ioan»”
„Nu, nu, nu am colaborat cu Securitatea. Ce să vă mai spun? Cu cine n-am mai colaborat? De câte ori să vă spun? Spun asta de-o viaţă întreagă. Dimpotrivă, eu am luptat contra Securităţii, iar asta în momente în care era greu să lupţi. Da?”. Asta spunea Marian Munteanu în 20 aprilie 2016, atunci când, adresându-se „dragilor bucureşteni”, după doar o săptămână în care fusese candidatul PNL pentru Primăria Capitalei, anunţa că se retrage din cursă, invocând „împrejurările”, dar şi „primejdia” în care ar fi fost partidul. De-a lungul puţinelor zile ale sale de campanie electorală, Munteanu a fost criticat dur de o parte a opiniei publice, fiind acuzat de afinităţi legionare, dar şi bănuit că a colaborat cu fosta Securitate. Marian Munteanu nu a recunoscut, însă, niciodată, nimic.
Şi, totuşi, Marian Teofan Dragoş Munteanu a colaborat cu Securitatea lui Ceauşescu. A colaborat de bunăvoie. Ba chiar s-a oferit să-i sprijine pe securişti. În martie 1988, după o întâlnire aproape amicală cu doi „aghiotanţi” ai fostului regim, Munteanu, pe atunci student în anul I la Facultatea de Filologie din cadrul Universităţii Bucureşti, semnează, ca persoană de sprijin, angajamentul cu Securitatea, fiind botezat „Ioan”, nume conspirativ sub care va semna, ulterior, mai multe note informative.
„Subsemnatul Munteanu Marian Teofan-Dragoş, născut în data de 19.06.1962, fiul lui Vladimir şi al Mariei, student la Facultatea de Filologie, domiciliat în Bucureşti, mă angajez să sprijin în mod organizat şi secret organele de securitate. Mă angajez, totodată, ca în activitatea mea să dau dovadă de sinceritate şi corectitudine şi să nu fac cunoscut nimanui, indiferent de gradul de rudenie sau prietenie, nimic în legătură cu această activitate. Datele pe care le voi furniza le voi semna cu numele de Ioan”.
Acesta este angajamentul complet, scris şi semnat de Marian Munteanu în 28 martie 1988, prin care accepta să devină sursa Securităţii.
Într-adevăr, fostul lider al studenţilor a păstrat întotdeauna cu sfinţenie angajamentul pe care şi l-a luat. Nu „face nimănui cunoscut”, nici după mai bine de două decenii de la căderea regimului dictatorial, această colaborare. Ba chiar o neagă vehement. Se menţionează, în schimb, în prezentarea vieţii lui, publicată şi pe www.munteanu.ro, că în anii 1988 – 1989, a fost „arestat şi interogat în mai multe rânduri, fiind învinuit de propagandă creştină, ostilă ideologiei marxiste, principala acuzaţie fiind aceea de discipol al gânditorului Petre Ţuţea. În pofida presiunilor şi ameninţărilor, refuză să colaboreze cu Securitatea şi nu semnează niciun angajament de acest tip”. Aceeaşi perioadă se suprapune, însă, în mare parte, cu cea în care Munteanu era, de fapt, „Ioan” al Securităţii.