Marian Vanghelie – ales preşedinte al Organizaţiei PSD Sector 5

0

Vanghelie a fost singurul candidat pentru această funcţie.

 

Până în prezent, preşedintele PSD Sector 5 a fost Florentina Popescu.

 

La propunerea preşedintelui interimar al PSD Bucureşti, Ecaterina Andronescu, au fost instituite două funcţii de preşedinte executiv ale Organizaţiei Sectorului 5, fiind aleşi Bogdan Georgescu şi Florentina Popescu.

 

De asemenea, au fost desemnaţi 158 de membri ai Consiliului de sector ai Organizaţiei PSD Sector 5.

 

La propunerea lui Marian Vanghelie, Dumitru Ulmet, membru fondator al partidului, a fost ales preşedinte de onoare al PSD Sector 5. Ulmet este viceprimar al sectorului 5.

 

Marian Vanghelie va candida la Congresul PSD pentru o funcţie de vicepreşedinte al partidului la nivel naţional.

 

Preşedintele PSD sector 5, Marian Vanghelie, a declarat că nu-i este frică de nimeni să candideze pentru vreo funcţie în cadrul partidului şi că va continua să se bată pentru principii „până or să înnebunească toţi”.

 

„Nu mi-e frică de nimeni, nu-mi spune nimeni dacă să candidez sau nu, nici Victor Ponta, nici Ion Iliescu, nimeni nu-mi spune dacă să candidez sau nu pentru o funcţie. Aşa vreau eu. Şi avem nevoie de unitate. (…) Avem nevoie de un mesaj pentru oamenii săraci din România. Nu am nicio problemă pentru a mă bate pentru o funcţie astăzi, ci pentru a mă bate pentru principii şi am să mă bat până or să înnebunească toţi”, a spus Vanghelie de la tribuna Conferinţei de alegeri a PSD Sector 5.

 

După ce a fost ales preşedinte al PSD Sector 5, la Romexpo, Marian Vanghelie a anunţat că o va susţine pe Ecaterina Andronescu pentru funcţia de preşedinte al PSD Bucureşti, precizând că a făcut acest anunţ „pentru urechile presei”. „Competiţia în cadrul partidului trebuie să se oprească”, a adăugat primarul sectorului 5.

 

„Nu mai vreau să mă bat cu nimeni şi îmi asum greşelile pe care le-am avut. (…) Întotdeauna am fost de un principiu: că decât să iei o decizie greşită, mai bine o repari pe traseu. Dacă vrem într-adevăr să schimbăm această clasă politică, să venim cu o generaţie tânără. Nu putem decât dacă facem unitate. Vreau să-i mulţumesc pentru că a ştiut să fie un factor de echilibru într-o perioadă destul de grea. M-a durut ce s-a întâmplat în organizaţia de Bucureşti. Presa de două săptămâni mă întreabă: ‘Vă place de Ecaterina Andronescu?’ ‘Vă place de Robert Negoiţă?’. Da, îmi place de toată lumea. (…) Cred că e loc pentru toată lumea în acest partid. Robert Negoiţă, pentru faptul că a câştigat sectorul 3, are tot respectul din partea mea. (…) Am să declar public că pentru funcţia de preşedinte al Organizaţiei PSD Bucureşti o susţin pe d-na Ecaterina Andronescu, pentru a avea o echipă şi a demonstra că nu vreau să dezbin, să creăm bătălii la nivelul PSD Bucureşti. Voi face parte din echipa doamnei Ecaterina Andronescu”, a subliniat Vanghelie.

 

În opinia sa, un sector poate fi puternic numai într-o capitală puternică.

 

„Sectorul 5 a fost întotdeauna poate cel mai puternic, nu doar pentru că ne-a plăcut nouă sau că am avut mai mulţi membri sau că am ştiut să atragem lideri de sindicat, ci pentru că în toată această perioadă nu am pierdut nicio competiţie, nicio bătălie politică. De fiecare dată am câştigat cu parlamentarii noştri, indiferent ce s-a întâmplat în Bucureşti. Am echilibrat rezultatul la nivelul Capitalei”, a spus Marian Vanghelie, care consideră că nu se poate vorbi despre sectorul 5 decât ca de o parte componentă a Capitalei.

 

Preşedintele PSD Sector 5 a dorit să precizeze că are o relaţie bună cu colegii de organizaţie, pentru că îi respectă pe aceştia, dar şi el este respectat.

 

„Relaţia mea interumană cu colegii s-a creat în timp, pentru că am ştiut să-i respect şi să mă respecte. Nu cred că se mai poate conduce azi în România doar pentru că ‘aşa vreau eu’, ci dacă vrei şi poţi crea o echipa şi să aduci lângă tine oameni din toate categoriile care au muncit în acest partid. Avem nevoie de un Bucureşti puternic, de unitate, de un partid puternic, o Capitală puternică. Capitala României nu se poate muta nici la Craiova, nici la Timişoara”, a arătat Marian Vanghelie.

 

Acesta a afirmat că vrea să întărească Organizaţia PSD Sector 5 „ca la început”.

 

„Am plecat din sectorul 5, nu mi-e ruşine, aici este familia mea, inima mea. Dar, dacă vreau să fac ceva pentru dvs., trebuie să mă gândesc cum pot de la nivelul Bucureştiului, cum pot să ajut de la nivel naţional. Am avut probleme în ianuarie şi nu am avut cum să dau salariile, pentru că un anumit ministru (n.r. – Liviu Voinea) a negociat într-un anumit fel. Rugămintea mea este pentru toţi miniştri (…) să ne consulte, pentru că nu se poate bloca administraţia. N-am putut da salariile, tichetele de asistenţă socială, cred că doar datorită unei erori şi aceasta sper să nu se mai întâmple”, a spus Vanghelie.

 

În opinia sa, PSD se bucură în prezent de o încredere foarte mare şi, dacă nu va şti „să o respecte”, o va pierde foarte repede.

 

În finalul discursului său, Marian Vanghelie a anunţat că săptămâna viitoare va organiza un miting de solidaritate cu eleva din Covasna care a fost ameninţată pentru că a purtat o bentiţă cu tricolorul. „Săptămâna viitoare vom organiza un miting de solidaritate pentru eleva de la Covasna şi pentru cei din Harghita. (…) Vreau să le spunem că Bucureştiul este alături de ei”, a declarat preşedintele PSD Sector 5.