Marile bănci din SUA, între care JPMorgan Chase, şi-au majorat dividendele pentru trimestrul al treilea, după ce au trecut testele de stres ale Fed

0

 JPMorgan, cea mai mare bancă din SUA, intenţionează să-şi majoreze dividendul trimestrial la 1,05 dolari pe acţiune, de la 1,00 dolar. Wells Fargo îşi va mări dividendul la 35 de cenţi pe acţiune, de la 30 de cenţi. Dividendul Goldman Sachs va creşte la 2,75 dolari pe acţiune, de la 2,50 dolari, în timp ce cel al lui Morgan Stanley va urca la 85 de cenţi pe acţiune, de la actualul 77,5 cenţi. Dividendele Citigroup vor creşte la 53 de cenţi pe acţiune, de la 51 de cenţi.

Băncile au anunţat majorarea dividendelor după ce au trecut testul de stres al Fed, care determină cât de mult capital trebuie să aloce înainte de a putea returna banii acţionarilor.

În scenariul unei crize economice majore al Fed, cele 23 de bănci testate, inclusiv JPMorgan, Bank of America şi Goldman Sachs, ar suferi pierderi cumulate de 541 de miliarde de dolari, deţinând în acelaşi timp mai mult de două ori cantitatea de capital necesar.

Cele mai mari bănci din SUA au rămas rezistente, în ciuda eşecurilor a trei mari bănci regionale, care au tulburat industria bancară la începutul acestui an.

Băncile mari au rămas pe baze solide, chiar dacă Fed a majorat ratele dobânzilor pentru a îmblânzi inflaţia, ceea ce ar putea înclina economia în recesiune.

”Rezultatele arată că aceste bănci sunt capabile să reziste la un stres sever şi să menţină un tampon de capital peste minimele de reglementare, un credit pozitiv”,a afirmat  într-o notă agenţia de rating Moody’s Investors Service.

Citigroup a răscumpărat în trimestrul al doilea acţiuni ordinare  de 1 miliard de dolari şi va continua să-şi evalueze măsurile referitoare la capital în fiecare trimestru, a declarat CEO-ul Jane Fraser, într-un comunicat.

Cerinţa referitoare la rezerva de capital de stres (SCB) a Citigroup a crescut la 4,3%, de la 4,0%, în contrast cu alte companii mari ale căror SCB au scăzut.

Mărimea SCB, un strat suplimentar de capital introdus în 2020, care se află peste cerinţele minime de capital ale băncilor, reflectă cât de bine performează o bancă la test.

Analiştii se aşteptau ca băncile să rămână conservatoare, având în vedere mediul economic incert, în timp ce se pregătesc pentru regulile internaţionale de capital care ar putea fi anunţate încă din această vară.