Marko Bela şi Emil Boc au avut o întâlnire, sâmbătă, cu preşedintele Traian Băsescu

0

„Într-adevăr, am avut o scurtă întâlnire cu domnul preşedinte, pentru prima dată după formarea alianţei PDL-UDMR. Am discutat despre calendarul învestirii noului guvern. Ne-a rugat ca, în cel mai scurt timp să avem guvern, să acţionăm cât mai repede”, a declarat Marko pentru NewsIn, menţionând că termenul discutat este 23 decembrie pentru învestirea Executivului.

„Aceasta presupune audieri accelerate şi, în primul rând, depunerea urgentă a listei şi a programului de guvernare”, a adăugat preşedintele Uniunii, susţinând că trimiterea documentelor în Parlament este posibil să aibă loc duminică dimineaţa.

Marko a susţinut că, în cadrul întrevederii avute cu Traian Băsescu, nu s-au discutat nominalizările pentru miniştrii membri ai CSAT, asupra cărora şeful statului a dorit să fie consultat.

Cât priveşte protocolul politic între PDL şi UDMR, preşedintele Uniunii a precizat că este finalizat, urmând să fie însoţit şi de un regulament de funcţionare al coaliţiei, care este, de asemenea, „aproape gata”. Marko Bela a susţinut că, din punctul de vedere al UDMR, protocolul se face între formaţiunea sa şi cea democrat-liberală, nefiind incluşi şi reprezentanţi ai independenţilor din Parlament şi conţine principii de colaborare, inclusiv referitoare la drepturile minorităţilor. Liderul UDMR a precizat că protocolul nu prevede termene şi vobeşte despre principiile descentralizării, precum şi al regândirii regiunilor de dezvoltare, dar fără în termeni generali, nu specifici. Preşedintele UDMR a precizat că va discuta cu Emil Boc pentru a stabili „cât mai repede” semnarea protocolului coaliţiei.

Premierul desemnat Emil Boc şi miniştrii propuşi în viitorul Cabinet se află la această oră într-o întâlnire, la Palatul Victoria, pentru o discuţie informală al cărei subiect principal este programul de guvernare. De la ora 18.00, Boc a convocat şedinţă de guvern informală pentru discutarea bugetului de stat pe 2010.

Premierul desemnat şi miniştrii propuşi în viitorul Guvern au mai avut o întâlnire informală la Palatul Victoria, în cursul zilei de sâmbătă, printre cei prezenţi la discuţii fiind şi deputatul independent Gabriel Oprea, al cărui nume a fost vehiculat ca viitor ministru al Apărării.

Emil Boc a declarat vineri că programul de guvernare al viitorului Cabinet este cel propus Parlamentului în decembrie 2008, dar actualizat în funcţie de actele normative aprobate şi de situaţiile apărute între timp.

Preşedintele Traian Băsescu a declarat pe 17 decembrie că a convenit cu reprezentanţii FMI un calendar foarte strâns, care presupune adoptarea bugetului pentru 2010 până pe 16 ianuarie, aşa încât România să poată primi, pe 17 februarie, 2,3 miliarde de euro, care vor merge jumătate la BNR, jumătate la MF.

Şeful statului a subliniat că dinolo de necesitatea instalării rapide a unui Guvern, motiv pentru care a desemnat rapid un premier, pe Emil Boc, există un calendar convenit cu FMI, UE şi BM, conceput în aşa fel încât România să-şi redeschidă imediat accesul la resurse de finanţare. Preşdintele a spus că va adresa o scrisoare tuturor partidelor parlamentare, „pentru a le ruga să facă tot ceea ce se poate” pentru ca România să se încadreze în acest program „foarte strâns”.

„În primul rând va trebui să avem Guvern în funcţiune pe 23 decembrie. Motivaţia este ca acest Guvern trebuie să depună bugetul la Parlament până la sfârşitul anului. Începând cu data de 4 sau 5 ianuarie Parlamentul să înceapă examinarea bugetului de stat, iar pe data de 16 să avem bugetul aprobat. Numai cu bugetul de stat aprobat de Parlament putem solicita prezenţa echipei Uniunii Europene, a Fondului şi a Băncii Mondiale pentru evaluare”, a explicat Traian Băsescu calendarul convenit cu FMI.