Medicamente livrate la domiciliu

Lansat doar de câteva zile, serviciul de curierat al acestei farmacii din Oradea a devenit deja foarte popular. După comanda telefonică, medicamentele sunt livrate clientului în cel mult două ore.

 

„E de mare folos, mai ales vârstnicilor care nu pot să se deplaseze la farmacie”, spune Maria Laza, pensionară.

 

Singura condiţie este ca medicamentele comandate să poată fi vândute fără reţetă.

 

„Pacienții noștri se întorc la noi pentru prețurile pe care le avem, consilierea pe care le-o oferim”, spune Carmen Bochiș, farmacistă.

 

„Avem carduri de fidelitate prin care cordăm reducere, dăm reducere la rețele compensate și orice se solicită comandăm pe loc”, adaugă Nicoleta Mureşan, farmacistă.

 

„Într-o piață din ce în ce mai aglomerată, strategiile de marketing sunt și vor fi din ce în ce mai prezențe și bine venite”, afirmă Dacian Palladi, analist financiar.

 

Specialiştii atrag atenţia că proprietarii de farmacii care nu au învăţat până acum această lecţie riscă să-şi închidă obloanele sau să fie forţaţi să-şi vândă afacerea unui mare lanţ din domeniu. În România sunt în prezent 8.000 de farmacii, una din cele mai ridicate cifre raportate la mia de locuitori, la nivel european.

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed