Medicii psihiatri de la Pitești luau mită din cinci în cinci minute

0

Procurorii i-au înregistrat în propriile cabinete. În decurs de trei luni, unul dintre medici a luat mită de la aproape 300 de oameni pe care i-a făcut, din pix, bolnavi psihic.

Orice dorinţă putea fi îndeplinită în cabinetul medicului psihiatru Valerian Azamfire. Dar cu un preţ. Pacienţii ştiau şi pregăteau rapid portofelele.

Pe imaginile surprinse de anchetatori se vede clar cum acest bărbat îi lasă medicului pe birou o sumă de bani. 500 de lei costa o internare fictivă, spun procurorii. În urma unui diagnostic inventat pacientul primea o pensie de invaliditate, cuprinsă între 400 şi 700 de lei lunar.

Discuţie medic-pacient

MEDIC: Tulburare depresivă organică, episod depresiv sever. Când e comisia?

PACIENT: La anul!

MEDIC: La anul?

PACIENT: Da. Dar facem o internare în octombrie?

MEDIC: Păi şi dacă mor eu până în octombire?

PACIENT: Nu! Nu!

PACIENT: Programare aşa de lungă… vă facem când vreţi.

PACIENT: Vă urez multă sănătate! Sărut mâinile!

MEDIC: Nicio problemă!

sursa: Referat cu propunere de arestare

Anchetatorii spun că fiecare intrare în cabinetele celor doi psihiatri era taxată. De la 10 la 1.000 de lei, cafea, băuturi fine şi diverse cadouri. În birourile şi locuinţele lor, ofiţerii Direcţie Generale Anticorupţie au găsit mii de lei. Chiar şi maşina unuia dintre medici a fost percheziţionată în căutarea de probe.

Probele procurorilor arată că, în multe cazuri, pacienţii care figurau internaţi cu probleme psihice erau sănătoşi.

 

mai multe, pe digi24.ro