MedLife estimează până la sfârşitul anului o cifră de afaceri de 22 de milioane de euro

0

MedLife şi-a revizuit aşteptările privind cifra de afaceri pentru anul 2008, estimând că va depăşi pragul de 22 milioane de euro, cu circa 75% peste nivelul înregistrat în 2007, a anunţat, marţi, compania.

Previziunile iniţiale vizau o sumă de aproximativ 21 milioane de euro, dar investiţiile efectuate până la ora actuală au dus la depăşirea cifrelor scontate. Creşterea estimărilor cifrei de afaceri pentru 2008 survine pe fondul dezvoltării serviciilor şi extinderii în teritoriu.

„Investiţiile pe care le-am realizat pentru a finaliza construcţia a două noi hyperclinici, cea din Drumul Taberei din Bucureşti şi cea din Timişoara, au dus la creşterea cifrei de afaceri pe care o estimasem anterior. Am dorit să continuăm într-un ritm alert extinderea MedLife pentru a răspunde cererii de servicii medicale (…) pe partea de retail şi solicitărilor venite din partea clienţilor noştri corporativi, ce au sedii sau filiale în zona de vest. În ultimii doi ani numărul pacienţilor care intră zilnic în unităţile noastre a crescut de la 1.500 de pacienţi în 2006 la 3.000 în 2008”, a declarat directorul MedLife, Ciprian Ciobanu.

Sursa: NewsIn