“Au insistat să stingem lumina în parcare”, spune Barbu. Palatul Parlamentului consumă curent, anual, în valoare de 1,8 milioane de euro, căldură de 1,5 milioane de euro, “cu tot cu parcare”, şi apă rece de 350.000 de euro (jumătate de milion de metri cubi!), potrivit datelor furnizate de Camera Deputaţilor.

Însă cele mai multe dintre costuri sunt suportate, defalcat, de instituţiile prezente în clădire: Senatul şi Camera Deputaţilor, Curtea Constituţională, SPP, Consiliul Legislativ, Centrul Internaţional de Conferinţe, Muzeul de Artă Contemporană etc. “Palatul este ocupat peste ce are disponibil, s-au amenajat încăperi şi pe holuri”, explică Gheorghe Barbu. Acesta precizează că dezbaterile de până acum privind schimbarea destinaţiei clădirii nu s-au materializat în propuneri concrete.

Potrivit Deutsche Bank, clădirea valorează în prezent două miliarde de euro. Cum se poate valorifica? Până acum, variantele sunt două: megaministerul lui Ceauşescu sau cazinoul care să îi taie definitiv aura totalitară.

Potrivit omului de afaceri Marius Cristescu, preşedintele CA al Bega Group, bugetul de stat ar economisi sume substanţiale dacă toate ministerele importante s-ar muta în Casa Poporului.

“Ea aşa a fost gândită, să fie clădire de ministere. Aş da afară instituţiile care n-au legătură cu administraţia centrală. Ai economisi timp, curieri, maşini, telefoane, pentru toţi ar fi mai simplu. În sediile actuale ale ministerelor s-ar putea muta agenţiile guvernamentale care stau acum cu chirie şi s-ar economisi alţi bani”, a precizat Cristescu.

Documentaţia lui Prigoană

Propunerea vine în replică la o altă idee de valorificare a Palatului Parlamentului – transformarea clădirii într-un cazinou – propusă anul acesta de deputatul Silviu Prigoană. Ideea folosirii Casei Poporului pe post de cazinou îi aparţine arhitectului Augustin Ioan, care a făcut această propunere pentru prima oară în 1991.

“Dimensiunea totalitară a clădirii este dincolo de orice dialog. Singurul lucru care o poate anestezia este o dimensiune kitsch”, explică Augustin Ioan pentru Business Standard. “Ideea era de a grupa toate cazinourile din Bucureşti acolo, de a o coloniza.”

Ioan povesteşte că au fost mai multe concursuri de arhitectură prin care s-a încercat realizarea unui plan urbanistic zonal pentru porţiunea din jurul Palatului Parlamentului, care şi astăzi figurează pe hărţile urbanistice ca “o pată albă”. Totuşi, propunerile n-au fost acceptate niciodată la nivelul administraţiei centrale, şi doar municipalitatea a cochetat cu ideea unei destinaţii noi.

“În 95-96, când preşedintele Camerei Deputaţilor era Adrian Năstase, el i-a primit pe cei din juriul concursului Bucureşti 2000 şi le-a spus să nu se atingă în niciun fel de Casa Poporului”, povesteşte arhitectul, care precizează că, din această cauză, proiectele au avut o atitudine prudentă faţă de clădire, încercând doar să o camufleze în planul II.

Dacă proiectul s-ar fi materializat, acolo s-ar fi concentrat clădirile înalte ale Bucureştiului, rezolvându-se astfel o parte dintre problemele oraşului, spune Augustin Ioan.

Triburi americane, şeici, un mogul

Au fost şi două propuneri concrete de valorificare. Una directă, venită din partea magnatului media Rupert Murdoch, care ar fi oferit în 1991 două miliarde de dolari pentru a transforma clădirea

într-un centru media pentru întreg sud-estul Europei. Răspunsul: “Nu ne vindem ţara!”. Altă propunere a fost indirectă, venită în 1999 de la un grup de investiţii american, care ar fi vrut să construiască un parc tematic pe terenul din spate. “Ar fi parazitat casa, i-ar fi sabotat dimensiunea totalitară”, explică Augustin Ioan, precizând că fondul, numit America’s Partners, administra “banii lui Michael Jackson, ai unor emiri, prinţi şi şeici din Orientul Mijlociu şi ai unor indieni americani”. Proiectul, devenit ulterior “Dracula Park” şi plimbat prin toată ţara, a eşuat. Averea lui Michael Jackson a început să scadă. Emirii şi şeicii au preferat să îşi joace banii de cealaltă parte a ruletei, inclusiv la cazinourile mici din România. În schimb, activele tribului nativ-american Seminole au tot crescut, iar banii au ajuns în cele din urmă în Europa de Est.

Ungaria, megaresort de cinci miliarde

În iunie, gigantul internaţional Hard Rock Entertainment, deţinut din 2007 de tribul Seminole, a anunţat o investiţie-gigant de cinci miliarde de euro (şapte miliarde de dolari), pentru un cazinou de tip megaresort în nord-vestul Ungariei, la graniţa cu Austria şi Slovacia. Odată terminat, nu mai devreme de 2012, complexul va avea 1.264 de camere de hotel, 400 de mese de joc, două camere de poker a 20 de mese şi două agenţii de pariuri sportive, ceea ce îl va face cel mai mare cazinou din Europa, scrie AFP. Statul ungar urmează să câştige din taxe pe joc 500 milioane de euro în decurs de zece ani. De ce în Ungaria şi nu în România? Purtătorul de cuvânt al tribului Seminole răspunde diplomatic pentru cititorii Busi­ness Standard: “Industria jocurilor de noroc este în expansiune şi căutăm oportunităţi în toată lumea, dar nu ştiu dacă managerii cazinoului au analizat o eventuală investiţie în România”, spune Gary Bitner. “Am vrut să aducem proiectul în România, însă nu avem nici locaţie, nici piaţă”, confirmă însă Tinu Sebeşanu, unul dintre specialiştii industriei, deţinătorul francizei Hard Rock în România.

Motivele pentru care proiectul n-a putut ajunge în România au fost lipsa legislaţiei clare de parteneriat public-privat care să permită concesionarea unui teren de către primărie, dar şi perspectivele de piaţă mai slabe decât ale Ungariei, detaliază Sebeşanu, care dă Snagovul ca exemplu de posibilă locaţie. Despre ideea unui cazinou în Casa Poporului, Sebeşanu spune că este “fantasmagorică”. “E mult prea mare pentru Bucureşti, iar ca să aduci turişti de afară nu văd ce ai putea face. Nu există infrastructură”, mai spune Sebeşanu.

Operatorii de cazinouri: “Nu mai sunt clienţi”

În schimb, potrivit preşedintelui Asociaţiei Operatorilor de Cazinouri, Sorin Constantinescu, stilul monumental al Casei Poporului se potriveşte perfect cu conceptul de cazinou, cu încăperi întinse şi înalte, “pentru ca jucătorii să nu se simtă apăsaţi”. Totuşi, România nu este, deocamdată, cea mai bună locaţie: “Cât timp nu avem infrastructură, nu ar veni nimeni în România. Deja (turiştii de cazino – n.red.) nu prea mai vin – doar grupuri sporadice. Înainte aduceam un charter pe weekend”, spune Constantinescu. În România există 23 de operatori de cazinouri autorizate, majoritatea în Bucureşti (oraşul european cu cele mai multe cazinouri), cu afaceri totale de peste 150 mil. euro pe an. Cifrele nu includ cele câteva sute de săli de jocuri electronice.

Anca Petrescu: “Casa funcţionează bine”

Arhitectul Palatului Parlamentului, Anca Petrescu, spune că în prezent clădirii i s-a dat cea mai bună funcţionalitate posibilă. “Niciodată ministerele n-au fost prevăzute în tema principală – erau în afara clădirii. În Casa Poporului trebuiau să funcţioneze Comitetul Central, Preşedinţia şi Consiliul de Miniştri”, detaliază Anca Petrescu, precizând că instituţiile din interiorul clădirii relaţionează foarte bine. Potrivit acesteia, mutarea Guvernului acum nu ar mai fi o decizie oportună, “pentru că în democraţie funcţionează separarea puterilor în stat”. Anca Petrescu nu este de acord cu transformarea clădirii în cazinou: “Pentru prestigiul ţării, merită să fie preţuită. Un cazinou nu aduce mare cinste unei clădiri”.

Disneyland-ul comunist. Primul plan de “exorcizare”*

“(…) Asta este şi dorinţa puterii: ca arhitectura, transformată în armă a ideologiei, să exprime trăsăturile pe care îşi închipuia că le are. Din toate vremurile, palatul stăpânitorului este chiar centrul puterii (în sens simbolic), el este chiar puterea, după cum templul (biserica) este chiar o formă de substanţializare a dumnezeirii invizibile. Dintotdeauna, actul cuceririi unui oraş sau al unei ţări nu se considera încheiat (nici de cuceritori, nici de învinşi) cât timp palatul conducătorului nu era distrus sau umilit, după cum lupta nu se abandonează cât timp drapelul este vizibil, nu a căzut încă. (…) Gestul exorcizării răului va impune, în cazul Casei, anularea sa ca simbol al puterii totalitare. Dacă demolarea nu ne este accesibilă, ne mai rămâne o soluţie: împingerea kitsch-ului până la limita dincolo de care el, în exces, îşi pierde orice relevanţă, orice agresivitate, devine «simpatic» şi, poate, chiar folositor. (…) Propun transformarea bulevardului într-o zonă complexă de loisir şi comerţ, organizat astfel: în Piaţa Unirii un miniparc de distracţii de felul Disneyland-urilor, bulevardul să găzduiască mici magazine, cafenele, boutiq-uri, restaurante specializate, iar în locul apartamentelor închiriate azi pe dubioase criterii – spaţii de cazare hotelieră de standard ridicat, în special pentru cei care vor folosi… cel mai mare cazinou (cel puţin) din Europa, anume Casa Republicii. Aici, pe lângă funcţiunea de casino – singura care i se potriveşte fără nici o modificare, având şi cea mai sigură casă de bani cu putinţă, anume adăpostul antiatomic al clădirii – pot apare toate celelalte funcţiuni colaterale: restaurante, baruri, cinema, spectacole. (…) Această intervenţie anulează cu totul agresiunea acestei zone asupra contextului şi oraşului, aducându-i în schimb acestuia infuzia de viaţă pe care intruziunea neostalinismului în corpul său neobişnuit cu asemenea violenţe radicale i-a răpit-o. Ridiculizarea emfazei găunoase, a monumentalismului excesiv, a grandorii fără suport face faţă acelei atât de necesare exorcizări despre care am vorbit mai devreme. În plus, ea nu solicită niciun fel de sume din partea statului, adică a contribuabililor, totul fiind o afacere privată. (…)”

*Fragment dintr-un text intitulat “Disneyland-ul comunist”, prezentat în 1991 de Augustin Ioan, arhitect şi profesor de antropologia spaţiului şi arhitectură

 Palatul Parlamentului

• Suprafaţa: 350.000 mp
• Camere: 3.000
• Angajaţi administrativi: 2.400
• Factura de curent: 1,8 mil. euro/an
• Factura de încălzire: 1,5 mil. euro/an
• Factura de apă rece: 350.000 euro/an