Merkel: 2012 se anunţă ”dificil”, dar există motive de a fi ”încrezători”

0

”Germania este bine, chiar dacă anul viitor va fi fără îndoială mai dificil decât cel care se încheie”, declară dna Merkel într-un discurs ce va fi difuzat sâmbătă seara cu ocazia Anului Nou, discurs a cărui copie a fost obţinută în avans de către agenţia franceză de presă.

 

Pentru cancelarul german, 2011 va rămâne un an marcat de ”bulversări profunde”, precum primăvara arabă, catastrofa de la Fukushima.

 

Referindu-se la criza datoriei din Zona euro, dna Merkel a afirmat că ”Europa creşte odată cu această criză”, chiar dacă ”este o cale lungă pentru a o depăşi şi care nu va fi lipsită de dificultăţi”.

”La capătul acestui drum, Europa va ieşi mai puternică din criza în care ea a intrat”, consideră dna Merkel.

 

”În Germania, avem motive bune să fim încrezători”, afirmă dna Merkel, bazându-se pe conjunctura economică mai bună decât în ţările vecine europene, cu un şomaj la cel mai scăzut nivel din ultimii 20 de ani.

Previziunile de creştere economică pentru anul viitor în Germania, prima mare putere economică a Europei, sunt între 0,5 % şi 1%, după 3 % în 2011.

 

Un studiu al Institutului Allensbach publicat joi arăta că 49 % dintre germani se consideră optimişti pentru 2012, faţă de 17 % pesimişti şi 26 % sceptici.