Merkel schimbă tonul în discuția cu Putin

0

Convorbirea a avut loc „înaintea reuniunii programate duminică la Berlin a miniștrilor afacerilor externe francez, rus, ucrainean și german”, a precizat purtătorul de cuvânt al dnei Merkel, Steffen Seibert, citat într-un comunicat.

 

În timpul acestei convorbiri, cancelarul și-a exprimat „îngrijorarea asupra situației din estul Ucrainei”. „Din perspectiva unei încetări a focului asupra căreia trebuie să se cadă de acord cât mai curând posibil, cancelarul a cerut președintelui rus să contribuie la calmarea situației”, a adăugat Seibert.

 

„Ea și-a exprimat de asemenea speranța că convoaiele umanitare vor ajunge rapid la destinație, pentru a ușura suferința populației aflate acolo”, potrivit purtătorului de cuvânt.

 

Conversația dintre cei doi lideri, care au discutat de mai multe ori de la începutul crizei din Ucraina, a avut loc după o zi foarte tensionată, când Ucraina a afirmat că a distrus parțial o coloană de vehicule blindate ruse ce ar fi intrat pe teritoriul ei, în timp ce Moscova a dezmințit imediat această incursiune.

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.