MFP: Normele de aplicare privind veniturile nedeclarate vor fi gata până la finalul lui februarie

0

„Colegii mei de la Agenţia Naţională de Administrare Fiscală (ANAF), împreună cu departamentul de legislaţie pe care îl coordonez lucrează la normele de aplicare privind veniturile a căror natură nu este cunoscută”, a menţionat Lazăr.

 

Pe de altă parte, vicepreşedintelele ANAF, Dragoş George Bogdan, a menţionat că vor începe să fie făcute controale în privinţa veniturilor şi a impozitelor plătite.

 

„Intenţionăm ca persoanele fizice să-şi fiscalizeze veniturile. Dacă nu şi le fiscalizează, mergem şi le impozităm veniturile. Încă suntem în lucru. La nivelul Ministerului de Finanţe şi al ANAF-ului vom face o analiză de risc asupra grupurilor-ţintă de persoane fizice asupra cărora putem declanşa controale în privinţa veniturilor şi a impozitelor plătite”, a menţionat Dragoş George Bogdan.

 

Acesta a adăugat că sunt vizate persoanele fizice cu un anumit venit, nivel de trai, persoanele bogate.

 

Ministrul finanţelor publice, Gheorghe Ialomiţianu, declarase la începutul lunii ianuarie că în cadrul departamentului privind controlul veniturilor nedeclarate, care va fi constituit la nivelul Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală (ANAF), vor lucra 30 – 40 de persoane specializate în investigaţii fiscale şi IT.

 

Ministrul finanţelor menţionase la acea dată că grupul ţintă vizat va fi format din persoane cu averi mari sau cheltuieli mari, care nu au declarat venituri, iar impozitul va fi de 16%.