Michelin: Piaţa anvelopelor de iarnă s-a dublat în primele nouă luni

0

„Dacă pe tot parcursul anului trecut au fost vândute 1,3 milioane de anvelope de iarnă, anul acesta au fost livrate în numai nouă luni aproape 1,5 milioane de unităţi. Creşterea a avut loc, bineînţeles, pe fondul intrării în vigoare a actului normativ privind obligativitatea echipării vehiculelor cu anvelope de iarnă în condiţii de drum cu polei, zăpadă sau gheaţă”, a spus directorul de marketing al Michelin pentru România şi Balcani.

 

Ponderea în piaţă a anvelopelor de iarnă a ajuns în acest an aproximativ egală cu cea a cauciucurilor de vară.

 

Noile reglementări, care intră în vigoare începând cu 1 noiembrie 2011, prevăd sancţiuni pentru şoferii care circulă pe porţiuni de drum acoperite cu polei, zăpadă sau gheaţă, fără a avea vehicule echipate cu anvelope de iarnă (inscripţionate cu simbolurile M+S, fulg de zăpadă sau/şi creasta unui munte stilizate). Citeşte articolul