Mihaela Gună (FNAP-ÎP): Subiectele la bacalaureat au fost clar exprimate, fără ambiguităţi

0

„Apreciem faptul că subiectele au fost clar exprimate, fără ambiguităţi care să ducă în eroare un copil aflat sub stresul unei evaluări importante. Considerăm că diferenţierea subiectelor la Limba şi literatura română a fost un pas important în abordarea evaluării, în contextul în care FNAP-ÎP a solicitat acest lucru în nenumărate rânduri conducerii MEN”, apreciază Gună într-un comunicat emis miercuri.

 

 

Potrivit acesteia, s-a făcut „un pas important” în luarea în considerare şi anchetarea tuturor suspiciunilor de fraudă, astfel încât să nu mai planeze nici o suspiciune asupra sistemului şi asupra examenului de bacalaureat. „Toate cazurile de fraudă trebuie analizate, cercetate şi pedepsite în conformitate cu legislaţia în vigoare de către autorităţile desemnate ale statului. În anii trecuţi au fost semnalate astfel de potenţiale fraude, dar nu am avut nici o reacţie a autorităţilor care să conducă la stoparea fenomenului şi pedepsirea în mod real a vinovaţilor. Trebuie să ne obişnuim cu toţii, elevi, cadre didactice şi părinţi, că pentru orice încălcare a legii trebuie să plătim. Din păcate, acestor aranjamente ale adulţilor cad victime tot copiii sau adolescenţii, care păşesc în viaţă cu acest gust amar”, a spus reprezentanta FNAP-ÎP.

 

 

În opinia Mihaelei Gună, faptul că examenul de bacalaureat a continuat, fără a fi anulată nici o probă, sub o supraveghere mult mai strictă, pentru a preveni şi alte cazuri de fraudă, a fost în beneficiul celor peste 180.000 de copii care au participat la examen. „Punctul de vedere cu privire la continuarea examenului de bacalaureat a fost susţinut în relaţia cu MEN şi de către reprezentanţii FNAP-ÎP, în cadrul consultărilor avute în această perioadă. Regretăm incidentele de la Liceul Dimitrie Bolintineanu şi sperăm că vom afla atât adevărul cu privire la frauda de la examene, cât şi cu privire la intervenţia în forţă a autorităţilor desemnate să acţioneze în aceste situaţii”, a mai afirmat Gună